Daniel Pancu, actualul antrenor al celor de la CFR Cluj, este foarte aproape de o despărțire de formația ardeleană și de o revenire spectaculoasă la Rapid, clubul la care s-a consacrat ca jucător.
Fostul atacant emblematic al giuleștenilor este pregătit să revină în București, de această dată în rolul de antrenor principal al Rapidului.
După un parcurs considerat reușit la CFR Cluj din punct de vedere sportiv, plecarea sa ar putea fi una tensionată, pe fondul unor neînțelegeri și schimburi de replici dure cu patronul Nelu Varga și cu președintele clubului, Iuliu Mureșan.
Daniel Pancu ar urma să își clarifice în perioada următoare situația contractuală de la CFR, pentru a putea semna cu Rapid. Totodată, tehnicianul a comentat și absența sa de la petrecerea de retragere a lui Ciprian Deac.
„Da, dar nu e 100%. Asta pentru că 100% sunt în continuare antrenorul celor de la CFR Cluj. Dacă rezolv cu CFR, Rapid, cu siguranţă, e prima opţiune a mea. Am mai vorbit cu cei de la CFR Cluj. Nu ştiu cum se termină. Ar trebui să fie simplu. Facem o înţelegere amiabilă şi ne despărţim în condiţii mai frumoase decât cele din ultimele zile. Vedem, vedem.
De domnul Mureşan… Ce să mai vorbesc? Nu mai comentez. Referitor la petrecerea de final… Dacă nu simţeam nevoia şi dacă nu simţeam că e bine să o fac? De ce să petrec dacă nu mă simt în stare să petrec?
E simplu. De ce să fiu fals şi să mă prefac că mă simt bine? Nu m-am simţit bine. Îmi pare rău. Am vorbit a doua zi cu Ciprian. Nu s-a supărat. Nici el şi nici jucătorii. Ei au parte de tot respectul meu pe viaţă. Cu ei nu a fost nicio problemă”, a declarat Daniel Pancu, la GSP.