Christian Eriksen, mesaj după incidentul de la Danemarca – Ucraina: ”Defibrilatorul a făcut exact ce trebuia”

PLAYSPORT 08.06.2026, 20:50
Christian Eriksen, mesaj după incidentul de la Danemarca – Ucraina: ”Defibrilatorul a făcut exact ce trebuia”

Christian Eriksen a transmis primul mesaj după incidentul petrecut în timpul meciului amical dintre Danemarca şi Ucraina.

Mijlocaşul danez a ţinut să îi liniştească pe suporteri şi a explicat că starea sa este una bună, subliniind că situaţia nu a fost la fel de gravă precum cea din 2021.

Fotbalistul a precizat că se află acasă, alături de familie, şi că a început deja procesul de recuperare. Eriksen le-a mulţumit colegilor, membrilor staff-ului medical şi specialiştilor care l-au monitorizat în ultimii ani, explicând că defibrilatorul implantat după stopul cardiac suferit la EURO 2020 a funcţionat exact aşa cum a fost conceput, protejându-l în momentul critic.

În perioada următoare, jucătorul se va concentra pe recuperare, timp petrecut alături de familie şi vacanţă, urmând să îşi reia treptat activităţile obişnuite. Declaraţia sa vine după ce incidentul din partida cu Ucraina a stârnit îngrijorare în rândul fanilor şi al lumii fotbalului.

Christian Eriksen, mesaj după incidentul de la Danemarca – Ucraina: ”Defibrilatorul a făcut exact ce trebuia”

„Vreau să transmit că sunt bine şi că sunt acasă alături de familia mea. După cum vă puteţi imaginea, faptul că defibrilatorul mi-a dat un şoc electric a avut un mare impact asupra mea şi familiei mele, dar vreau să vă asigur că a fost o situaţie diferită faţă de cea din 2021.

Sunt bine şi deja mă recuperez. Pe lângă că le sunt recunoscător tuturor jucătorilor şi celor din staff-ul medical, le sunt incredibil de recunoscător şi medicilor care au avut grijă de mine şi de inima mea în ultimii ani.

Mulţumită expertizei lor, defibrilatorul meu a făcut exact ce trebuia să facă, să mă protejeze atunci când este nevoie.
În acest moment, mă concentrez la recuperare, la petrecut timpul cu familia mea, la mers în vacanţă şi la jucat fotbal alături de copiii mei”, a scris Christian Eriksen, pe social media.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622