Plecare neaşteptată la Dinamo: Zeljko Kopic a pus capăt colaborării cu formaţia bucureşteană, deşi înţelegerea dintre cele două părţi urma să expire abia peste două sezoane. Astfel s-a încheiat un mandat de doi ani şi jumătate pe banca tehnică a „câinilor”.
După anunţul despărţirii, au apărut numeroase speculaţii privind viitorul antrenorului croat, iar presa internaţională l-a indicat drept posibilă variantă pentru Al-Wahda, formaţie din Emiratele Arabe Unite.
La revenirea sa în ţară, Kopic a oferit primele clarificări legate de decizia luată.
Întrebat dacă plecarea de la Dinamo a fost determinată de o ofertă primită din străinătate, tehnicianul a exclus această ipoteză şi a precizat că intenţia de a încheia colaborarea fusese transmisă conducerii clubului cu ceva timp înaintea confruntărilor decisive pentru calificarea în Conference League contra celor de la FCSB.
”Nu, în acest moment nu e vorba de oferte. E un stereotip, că antrenorul pleacă pentru că are 1000 de plusuri pe masă. Eu m-am gândit la Dinamo. Am avut o relaţie bună cu cei de la Renovatio. Le-am spus înainte de meciul cu FCSB care e decizia mea.
Au fost corecţi cu mine. Am stat la masă şi am vorbit cum vedem situaţia şi ce e cel mai bine pentru Dinamo”, a spus Kopic.