Șoc la turneul final! Amenințare fără precedent din partea unei naționale înainte de meciuri

PLAYSPORT 10.06.2026, 21:35
Șoc la turneul final! Amenințare fără precedent din partea unei naționale înainte de meciuri

Iranul a ameninţat că îşi va suspenda meciurile de la Cupa Mondială dacă în stadioane vor fi arborate steaguri neautorizate sau vor fi scandate sloganuri împotriva echipei naţionale, a relatat presa iraniană, citându-l pe ministrul Sportului, Ahmad Donyamali.

Cupa Mondială începe joi, iar Iranul îşi va începe parcursul în Grupa G împotriva Noii Zeelande, la Los Angeles, în data de 15 iunie. Apoi, echipa va întâlni Belgia în acelaşi loc, la 21 iunie, înainte de a juca împotriva Egiptului la Seattle, la 26 iunie.

„Am informat FIFA că, în cazul în care vor fi aduse steaguri neoficiale sau se vor scanda sloganuri împotriva echipei naţionale în stadioanele în care Iranul joacă la Cupa Mondială, antrenorul echipei va fi cu siguranţă responsabil pentru întreruperea meciului”, a declarat Donyamali. „Ni s-a garantat că nu vor avea loc incidente perturbatoare în stadion în timpul meciului împotriva Egiptului.”

Federaţiile de fotbal din Iran şi Egipt au solicitat anterior FIFA să împiedice desfăşurarea oricăror activităţi legate de Pride LGBTQ+ în timpul meciului de la Seattle. Meciul fusese desemnat de organizatorii locali drept „Pride Match”, pentru a coincide cu weekendul Pride din Seattle.

În aprilie, protestatarii adunaţi în faţa Congresului FIFA de la Vancouver au cerut ca Iranul să fie exclus din turneu, afirmând că echipa reprezintă Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice, mai degrabă decât poporul iranian.

Echipa iraniană s-a confruntat, de asemenea, cu dificultăţi organizatorice, Federaţia Iraniană de Fotbal afirmând că alocarea biletelor i-a fost retrasă cu câteva zile înainte de începerea turneului, ceea ce a împiedicat suporterii care îşi făcuseră deja planuri de călătorie să asiste la meciurile echipei lor.

Echipa, care se antrenează în prezent în Tijuana, Mexic, va putea intra în SUA cu o zi înainte de fiecare meci, a declarat Departamentul Securităţii Interne, pe fondul unui conflict care a adăugat o dimensiune geopolitică turneului.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622