Reprezentativa Braziliei a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida disputată duminică dimineaţă, la New York, împotriva Marocului, în primul meci din grupa C a Cupei Mondiale.
Fără Neymar, indisponibil din cauza unei accidentări, Brazilia a încercat să debuteze cu o victorie la turneul final din America. Marocanii au avut însă alte planuri şi au deschis scorul în minutul 21, prin Saibari.
Sub privirile lui Kaka, Ronaldo, Nasser al-Khelaifi şi Zinedine Zidane, brazilienii au restabilit egalitatea în minutul 32, prin Vinicius.
Partida, care a beneficiat de 10 minute de prelungire şi a fost urmărită din tribune de 80.663 de spectatori, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Partida a fost arbitrată de slovenul Slavko Vincic.
În etapa a doua, programată pe 20 iunie, Scoţia va întâlni Maroc, iar Brazilia va juca împotriva statului Haiti.
Reprezentativa Scoţiei a învins, duminică dimineaţă, la Foxborough, selecţionata statului Haiti cu scorul de 1-0, într-un meci din grupa C a Cupei Mondiale.
Scoţienii au obţinut victoria datorită golului înscris de John McGinn în minutul 28.
Partida a fost arbitrată de Mustapha Gorbal, din Algeria.
În urma acestui rezultat, Scoţia ocupă primul loc în grupă, cu 3 puncte. Brazilia şi Maroc au câte un punct, în timp ce Haiti se află pe ultima poziţie, fără niciun punct acumulat.
Reprezentativa Australiei a produs una dintre surprizele Cupei Mondiale, după victoria cu 2-0 (1-0) obţinută în faţa naţionalei Turciei, în grupa D.
Naţionala Turciei, care a eliminat România în drumul spre Cupa Mondială şi a revenit la un turneu final după 24 de ani, nu a găsit soluţii în faţa unei echipe a Australiei de un realism implacabil.
Nestory Irankunda a deschis scorul în minutul 27, iar Connor Metcalfe a majorat avantajul australian în minutul 75.
Partida a fost arbitrată de Jesus Valenzuela, din Venezuela.
În clasamentul grupei D, lider este SUA, cu 3 puncte. Australia ocupă locul al doilea, tot cu 3 puncte, în timp ce Turcia şi Paraguay nu au acumulat niciun punct.
În etapa a doua a grupei D sunt programate partidele SUA – Australia şi Turcia – Paraguay.