Echipa naţională a Spaniei a învins duminică, scor 4-0, echipa naţională a Arabiei Saudite, în grupa H a Cupei Mondiale.
Spania a deschis scorul la Atlanta, prin Lamine Yamal, în minutul 11, din pasa lui Oyarzabal, după care atacantul lui Real Sociedad a înscris şi el, în minutul 21.
Mikel Oyarzabal a reuşit dubla după numai trei minute, marcând după un assist al lui Dani Olmo, şi ibericii îşi luau un avans liniştitor după nici o oră de joc.
Tot Oyarzabal a lovit bara în minutul 36, iar scorul a fost majorat, în minutul 49, după un autogol al saudiţilor. Cucurella a şutat la poartă, Al-Owais a respins, mingea s-a lovit de Altambakti şi a intrat în plasă.
Goalkeeperul saudit a respins şutul lui Pedro Porro, în minutul 60, iar elevii lui Donis au trimis primul şut pe poarta lui Unai Simon abia în minutul 80. Spania a învins Arabia Saudită cu 4-0 şi conduce în grupa H, cu 4 puncte.
Echipele care au evoluat:
Spania: Simon – Pedro Porro, Cubarsi, Laporte, Cucurella – Dani Olmo (Merino 61), Rodri, Pedri (Fabian Ruiz 70) – Yamal (Yeremy Pino 46), Oyarzabal (Ferran Torres 46), Baena (Nico Williams 61). SELECŢIONER: Luis de la Fuente
Arabia Saudită: Al-Owais – Abdulhamid, Al-Lajami, Altambakti, Al-Amri (Al-Hajji 60), Al- Harbi – Al-Juwayr (Al-Hamddan 46), Al-Khaibari (Kanno 46), Nasser Al-Dawsari (Al-Ghannam 90), Salem Al-Dawsari – Al-Brikan (Abu Alshamat 60). SELECŢIONER: Georgios Donis
Cartonaşe galbene: – / Salem Al-Dawsari 37, Kanno 60
Arbitru: Raphael Claus (Brazilia)