Fostul jucător de tenis și fostul director executiv al ATP, Massimo Calvelli, a fost numit vineri în funcția de director general al clubului AC Milan.
Clubul italian continuă procesul de reorganizare la nivel administrativ. La zece zile după numirea lui Ruben Amorim în funcția de antrenor principal, AC Milan a anunțat că Massimo Calvelli va ocupa postul de CEO al grupării.
În comunicatul oficial, clubul a precizat că noul director general își va păstra și funcțiile din cadrul RedBird.
„Dl. Calvelli îşi va păstra funcţiile de director general internaţional la RedBird Development Group şi de partener operaţional la RedBird Capital Partners”, se arată în comunicatul emis de AC Milan.
La scurt timp după oficializarea numirii, Massimo Calvelli a vorbit despre obiectivele pe care le are la conducerea clubului.
„Oportunitatea de a conduce AC Milan în timp ce clubul navighează prin acest moment critic al parcursului său fotbalistic (atât pentru clubul italian, cât şi în contextul mai larg al fotbalului italian) este o responsabilitate pe care o iau foarte în serios şi cu un profund sentiment de urgenţă. Am petrecut un an întreg lucrând îndeaproape cu conducerea clubului la toate nivelurile şi am o viziune clară asupra a ceea ce trebuie corectat şi inovat”, a declarat Calvelli.
În vârstă de 51 de ani, Massimo Calvelli a fost jucător profesionist de tenis și a ocupat funcția de CEO al ATP în perioada 2020-2025.
La AC Milan, el îl înlocuiește pe Giorgio Furlani, care și-a prezentat demisia din funcția de director general în luna mai, după ce formația milaneză a încheiat sezonul precedent pe locul al cincilea.