La 52 de ani de la prima participare la Cupa Mondială, Republica Democrată Congo a reușit, în premieră, să treacă de faza grupelor. Victoria cu 3-1 în fața Uzbekistanului, obținută sâmbătă la Atlanta, a adus o calificare istorică în șaisprezecimile de finală.
Succesul naționalei a declanșat scene de sărbătoare pe străzile din Kinshasa. Suporterii au ieșit în număr mare pentru a celebra performanța echipei, într-un moment de bucurie pentru o țară afectată în continuare de războiul civil. Dansurile, artificiile, claxoanele și scandările au dominat atmosfera, iar fanii nu l-au uitat nici pe cel mai cunoscut suporter al echipei, „Lumumba Vea”, căruia i-a fost refuzată viza și nu a putut fi prezent la meci.
După partidă, Yoane Wissa, autorul unei duble în fața Uzbekistanului, a transmis un mesaj emoționant.
„Nu este uşor în ţara noastră. Există un război în estul Congo. În fiecare zi, de fiecare dată când purtăm acest tricou, ne gândim la cei afectaţi. De aceea, în seara asta, ceea ce arătăm este pur şi simplu să le spunem băieţilor că, orice s-ar întâmpla, trebuie să mergem mai departe. Pentru că vrem pace şi lor le spun pur şi simplu «mulţumesc». Le mulţumesc pentru că am parcurs un drum lung. Am pornit de la zero pentru a fi aici. Acum ne scriem istoria cu cerneală neagră şi ar trebui să fim mândri de asta”, a declarat jucătorul lui Newcastle.
Republica Democrată Congo va întâlni Anglia în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale. Partida este programată miercuri, de la ora 19:00.
Lumumba! Lumumba!! Lumumba!!!
DR Congo fans chant the name of their national hero after they booked their spot in the knockout round of the FIFA World Cup #DRCongo #Lumumba #WorldCup #LesLeopards #FIFAWorldCup pic.twitter.com/aHjfsTXLPc
— Pan-Africa Football (@PanAfricaFooty) June 28, 2026