Canada învinge Africa de Sud cu 1-0 şi scrie istorie la Los Angeles: a ajuns în optimile de finală

PLAYSPORT 29.06.2026, 00:14
Canada învinge Africa de Sud cu 1-0 şi scrie istorie la Los Angeles: a ajuns în optimile de finală

Echipa naţională a Canadei s-a calificat duminică seara în optimile Cupei Mondiale după ce a dispus, scor 1-0, de echipa naţională a Africii de Sud, în 16-imile competiţiei.

În primul meci al fazei eliminatorii, la Los Angeles, sud-africanii au bifat prima ocazie a înfruntării, cu şutul lui Mokoena, din minutul 6. Canadienii au replicat prin Jonathan David, care a trimis pe lângă poartă în minutul 17, iar portarul Ronwen Williams a fost la post cinci minute mai târziu, când Cornelius a vrut să înscrie cu o lovitură de cap.

Cea mai mare ocazie a reprizei s-a consumat în minutul 44 la poarta sud-africanilor. Buchanan a şutat din trei metri în goalkeeperul Williams, iar Bombito nu a reuşit să înscrie nici el şi faza s-a stins. Canadienii au cerut penalti în minutul 45, la duelul dintre Mudau şi Laryea, dar arbitrul portughez a lăsat jocul să continue după ce s-a consultat cu arbitrii din camera VAR.

În repriza secundă fazele de poartă au fost puţine, Oluwaseyi ratând singur cu portarul sud-african în minutul 72. A urmat Şutul lui Promise David, pe lângă bară în minutul 76, iar când toată lumea se aştepta la prelungiri, Eustaquio a profitat de o respingere greşită şi a înscris de la marginea careului.

Era minutul 90+2 când nord-americanii au preluat conducerea şi echipa lui Hugo Broos, care se apărase atât de bine până atunci, nu a mai avut puterea să egaleze. Canada – Africa de Sud 1-0, o victorie istorică pentru nord-americani, care ajung în premieră în optimile Cupei Mondiale.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622