Napoli și-a ales noul antrenor. Pe cine a mizat clubul din sudul Italiei după era lui Conte

PLAYSPORT 03.07.2026, 12:52
Napoli și-a ales noul antrenor. Pe cine a mizat clubul din sudul Italiei după era lui Conte

După AC Milan şi Juventus Torino, Massimiliano Allegri va antrena o altă echipă de renume din fotbalul italian, Napoli, care a anunţat vineri sosirea sa în locul lui Antonio Conte, care a plecat după două sezoane.

”Napoli îi urează bun venit lui Massimiliano Allegri în funcţia de antrenor al echipei de primă ligă”, a precizat Napoli într-un comunicat, oficializând astfel o numire pe care presa italiană o considera deja un fapt împlinit de câteva săptămâni.

Massimiliano Allegri este noul antrenor al echipei Napoli

După ce a antrenat la Juventus (2014-19 şi 2021-24) şi la AC Milan (2010-14 şi 2025-26), Allegri, în vârstă de 58 de ani, a semnat un contract pe trei ani, până în 2029, cu vicecampioana Italiei din 2026.

Deşi palmaresul său (cinci titluri de campion al Italiei şi două finale în Liga Campionilor cu Juventus Torino, un titlu de campion al Italiei cu AC Milan) îl face cel mai bun antrenor italian în activitate, revenirea sa la AC Milan în vara trecută a fost un eşec răsunător.

Echipa sa, care se afla pe podium încă de la începutul sezonului, s-a prăbuşit începând cu luna martie şi a terminat pe locul 5 în campionatul Italiei.

Astfel, a ratat calificarea în Liga Campionilor în etapa a 38-a şi ultima, pierzând acasă în faţa echipei Cagliari (2-1). A doua zi după această înfrângere zdrobitoare, pe 25 mai, Allegri a fost demis, alături de alţi trei membri ai conducerii sportive a clubului rossonero.

De la sfârşitul sezonului 2025-26, nouă dintre cele douăzeci de echipe din Serie A şi-au schimbat antrenorul, printre care Napoli, AC Milan, care l-a recrutat pe portughezul Ruben Amorim, Atalanta Bergamo (Maurizio Sarri) şi Fiorentina (Fabio Grosso).

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622