Posibila mutare a lui Eddy Gnahore la FCSB a stârnit numeroase reacţii, în condiţiile în care mijlocaşul francez s-a despărţit în această vară de Dinamo, după două sezoane şi jumătate petrecute în Ştefan cel Mare.
În timp ce campioana este aproape să îl convingă să semneze, potrivit informaţiilor apărute în presa sportivă, conducerea lui Dinamo susţine că despărţirea de Gnahore nu a avut la bază motive financiare sau contractuale.
Preşedintele Andrei Nicolescu a explicat că decizia a fost influenţată de schimbarea antrenorului şi de noua filosofie de joc, care presupune un alt profil de mijlocaş central.
Oficialul „câinilor” a ţinut, în acelaşi timp, să îi mulţumească lui Gnahore pentru perioada petrecută la Dinamo şi a subliniat că nu consideră o eventuală alegere a FCSB drept o trădare, chiar dacă admite că suporterii ar putea privi diferit situaţia.
„(n.r. – Te surprinde?) Nu ştiu ce să zic. Este un jucător profesionist. Trebuie să ia cele mai bune decizii pentru el. Aşa, ca idee, după doi ani şi jumătate, nu mă aşteptam. Cred că putea să se ducă oriunde altundeva. El, cât a fost la Dinamo, şi-a făcut treaba. Trebuie să îi mulţumim pentru asta. Viaţa merge înainte! Nu trebuie să mergem în zona „trădat”, pentru că nu este cazul.
Cu siguranţă, suporterii sunt mai pătimaşi şi o gândesc aşa. Noi am făcut eforturi să îl mai ţinem încă un an. Ne pregăteam pentru nişte cupe europene, era o perspectivă. S-a schimbat antrenorul, s-a schimbat viziunea asupra mijlocului terenului şi e clar că nici noi nu am insistat foarte mult pentru rămânerea lui aici. Trebuie să fim corecţi.
(n.r. – Aţi făcut o ofertă?) Nu. Am discutat cu antrenorul şi a spus: „Din perspectiva mea, eu vreau să caut alt tip de jucător, cu care să acopăr acea zonă.”
(n.r. – Ce din ceea ce avea Gnahore nu se potriveşte profilului pe care îl vrea Campos?) Tranziţie pozitivă mai rapidă. Noi temporizam foarte mult cu Eddy. Vrem o tranziţie pozitivă mai rapidă.
100% îi mulţumim pentru ce a făcut în doi ani şi jumătate. Un caracter şi un mascul alfa, şi în vestiar, şi în relaţiile cu ceilalţi, dar şi un om şi un jucător cu care, în momente mai tensionate, am putut să stăm la masă şi să rezolvăm problemele.
S-u întâmplat şi nişte tensiuni. Dacă toţi sunt mulţumiţi, e clar că nu e bine. Au fost momente în care, stând la masă cu el, am rezolvat problemele şi am mers înainte, toţi trăgând în aceeaşi direcţie. Era un element foarte important pentru echilibrul echipei. Câteodată sunt viziuni diferite asupra modului în care pregăteşti lucrurile”, a spus Andrei Nicolescu, la Prima Sport.