Universitatea Craiova a făcut un pas important spre turul doi preliminar Champions League după victoria categorică din Ungaria! Coelho a surprins după

PLAYSPORT 08.07.2026, 23:00
Universitatea Craiova a făcut un pas important spre turul doi preliminar Champions League după victoria categorică din Ungaria! Coelho a surprins după

Campioana României, Universitatea Craiova, s-a impus miercuri, în deplasare, cu scorul de 4-1 în fața formației din Belarus ML Vitebsk, în prima manșă a turului întâi preliminar din Liga Campionilor.

Partida s-a disputat pe teren neutru, la Mezőkövesd, în Ungaria, fără spectatori în tribune. Universitatea Craiova a avut nevoie de doar patru minute pentru a deschide scorul, după ce Baiaram a înscris cu un șut spectaculos la vinclu.

Belarușii au egalat în minutul 20, prin Gromyko, care a marcat cu un șut puternic de la aproximativ 25 de metri. Oltenii au revenit însă în avantaj după numai patru minute. Bocherev l-a faultat pe Etim în careu, iar arbitrul bosniac a acordat lovitură de pedeapsă, pe care Al-Hamlawi a transformat-o fără emoții.

Înainte de pauză, Universitatea Craiova a mai beneficiat de un penalty. Arbitrul acordase inițial fault în atac, însă și-a schimbat decizia după analiza VAR, iar Al-Hamlawi a înscris din nou, în minutul 43, și a stabilit scorul pauzei.

Bassekou Diabate a marcat pentru ML Vitebsk în minutul 58, însă reușita a fost anulată pentru ofsaid. Și Universitatea Craiova a avut un gol anulat, în minutul 69, când Baiaram se afla în poziție de ofsaid. Nsimba a închis tabela în ultimul minut al prelungirilor și a stabilit scorul final, 4-1 pentru formația pregătită de Filipe Coelho.

ML VITEBSK: Pavlyuchenko – Skibski, Volkov, Gomanov, Moskalenchyk (Balanovich 84) – Gromyko (Cleonise 72), Bocherov (Gnaka 63), Mesarovic – Kontsevoi, B. Diabate (S. Nicholson 63), Bosic. ANTRENOR: Filip Sokolinski

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Ad. Rus, Stevanovic, Romanchuk (A. Crețu 77) – Bancu, Mekvabishvili (T. Băluță 66), Cicâldău, Samuel Teles (Carlos Mora 66) – Baiaram (Tavares 77), Al-Hamlawi (Nsimba 57), Etim. ANTRENOR: Filipe Coelho

Cartonașe galbene: Gromyko 42, Bocherov 59, Volkov 90+2 / Nsimba 82

Arbitru: Luka Bilbija (Bosnia)

Filipe Coelho: „Returul va fi dificil cu siguranță”

La finalul partidei, antrenorul Universității Craiova s-a declarat mulțumit de prestația echipei, însă a avertizat că returul nu va fi deloc ușor.

„E un sentiment plăcut. A fost un meci dificil și sunt fericit pentru ce am făcut. Nu este dificil să aleg jucătorii, sunt fericit cu toți jucătorii. Screciu este important, dar avem și alți jucători. Este nedrept că nu-i putem pune pe toți în teren.

În anumite momente de joc nu am fost la capacitate maximă din punct de vedere fizic, dar este normal. Este important să fim mai bine din punct de vedere mental decât fizic, iar uneori ne pierdem concentrarea și luăm decizii greșite fără minge, dar eu doar îi încurajez.

Returul va fi dificil cu siguranță. Acum este momentul pentru odihnă, pentru că avem meciuri în zilele următoare.

Sunt mulțumit de toți jucătorii. Pe Tavares îl cunosc foarte bine și știu că ne poate ajuta. Trebuie să muncească pentru a-și găsi locul în echipă.

Trofeele sunt importante, dar în acest moment al sezonului trebuie să avem grijă de jucători. Supercupa este importantă, ne vom da toată silința, dar ne gândim și la alte opțiuni.

Nu contează cine marchează, ci faptul că trebuie să producem ocazii și, de aceea, sunt mulțumit de toți jucătorii. Marcatorul nu este cel mai important pentru mine”, a declarat antrenorul Universității Craiova, Filipe Coelho.

Alexandru Cicâldău: „În fotbal se poate orice”

Fotbalistul Universității Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat după meci că a evoluat pentru prima dată în carieră chiar de ziua sa de naștere. Mijlocașul a împlinit miercuri 29 de ani.

„O victorie foarte importantă. Este prima dată în carieră când joc de ziua mea. Este o zi de naștere frumoasă, alături de cea de-a doua familie a mea. Este și mai frumoasă pentru că am câștigat acest meci.

Au trecut petrecerile, gata. Nu mai avem timp, acum trebuie să ne refacem.

Nu a fost un meci atât de ușor, pentru că ei au fost o echipă agresivă. Trebuie să fim mai atenți, pentru că un moment de neatenție ne poate costa.

Este doar un meci. Este bine că am câștigat, dar nu este încă terminat. În fotbal se poate orice și trebuie să fim atenți. Ne bucurăm că am marcat patru goluri în deplasare”, a spus Alexandru Cicâldău.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622