Fundaşul în vârstă de 24 de ani a revenit în Italia după experienţa de la Tottenham. Câştigător al UEFA Europa League în sezonul 2024/2025, Drăguşin a petrecut o bună parte a perioadei sale în Anglia pe bară, după accidentarea gravă suferită în timpul partidei cu Elfsborg din faza principală Europa League.
Drăguşin a revenit în sezonul trecut, sub comanda lui Thomas Frank, dar nu a reuşit să-şi redobândească statutul de titular şi din cauza disponibilităţii colegilor săi din apărare.
„Am fost în contact aproape permanent cu el (n.r. Drăguşin). Ultima oară am fost la jocul lor de la Madrid şi eram în apropierea zonei unde s-a încălzit. L-am strigat şi mi-a recunoscut vocea.
Şi-a făcut ochii mari, nu se aştepta să mă vadă acolo. După meci m-a sunat şi am povestit.
I-am spus că are nevoie să meargă şi să joace, mai ales după ce a trecut prin accidentare.
Are nevoie de încredere, de un mediu nou, undeva să fie susţinut, de puţină răbdare ca să se pună 100% pe picioare, să-şi găsească ritmul şi o schimbare de loc i-ar face bine.
El a ales Fiorentina. E un fotbal pe care îl cunoaşte, a crescut acolo, s-a format acolo, a avut succes acolo şi sunt sigur că e un mediu care îi va oferi încrederea necesară, confortul emoţional şi susţinerea necesară pentru a reveni acolo sau chiar mai sus”, a spus Edi Iordănescu pentru Prima Sport.