Rapid continuă căutările pentru întărirea compartimentului ofensiv, însă una dintre variantele analizate de conducerea clubului a ieşit definitiv din calcule. Giuleştenii au încercat să îl convingă pe Alessandro Debenedetti să accepte transferul în Superligă, însă negocierile nu s-au concretizat.
Atacantul italian în vârstă de 22 de ani a ales să îşi continue cariera în ţara natală, unde speră să obţină o oportunitate într-una dintre primele două ligi. Debenedetti aparţine de Genoa şi revine după un sezon petrecut sub formă de împrumut la Virtus Entella, formaţie pentru care a marcat trei goluri în 32 de apariţii în Serie B.
”Omar El Sawy a făcut un cantonament bun, foarte bun, a ieşit în primii doi la testele fizice. Nu s-au luat încă decizii, luni avem o şedinţa şi sa vedem concluzii.
Kodor a venit puţin mai târziu, dar e bine că a prins tot cantonamentul, dar când a venit el era bun pic în urmă, dar arată bine. Avem anumite Ţinte, negociem şi e normal să luăm jucători care să facă diferenţa.
Avem discuţii pentru atacantul care tine de Genoa, Debenedetti, dar nu cred că vom merge mai departe. Dar avem mai mulţi pe listă, vedem”, a dezvăluit Angelescu la Prima Sport.