Universitatea Craiova mai are un singur pas până la calificarea în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor. După victoria clară, scor 4-1, din prima manşă cu ML Vitebsk, formaţia lui Filipe Coelho porneşte cu un avantaj important înaintea returului programat pe teren propriu.
Între timp, tabloul competiţiei s-a clarificat, iar oltenii şi-au aflat potenţiala adversară din faza următoare. Dacă va elimina campioana Belarusului, Universitatea Craiova va da peste Levski Sofia, campioana Bulgariei.
Formaţia bulgară a obţinut calificarea după o prestaţie autoritară în manşa secundă cu Borac Banja Luka. După remiza, scor 1-1, din partida tur, Levski Sofia s-a impus cu 4-0 pe teren propriu şi a închis fără emoţii dubla.
Universitatea Craiova mai are însă de rezolvat duelul cu ML Vitebsk. Returul din primul tur preliminar se dispută miercuri, de la ora 20:30, iar echipa din Bănie pleacă din postura de mare favorită după succesul categoric obţinut în prima manşă.