OFICIAL | Karim Adeyemi, transfer de FC Barcelona! Pe ce perioadă a semnat germanul cu origini românești

PLAYSPORT 23.07.2026, 15:10
OFICIAL | Karim Adeyemi, transfer de FC Barcelona! Pe ce perioadă a semnat germanul cu origini românești

FC Barcelona l-a transferat pe germanul Karim Adeyemi de la Borussia Dortmund, jucătorul cu origini româneşti semnând un contract valabil până în 2031, a anunţat joi clubul din LaLiga.

Detaliile financiare nu au fost dezvăluite de cluburi, dar, potrivit presei, tranzacţia s-ar ridica la 22 de milioane de euro, plus bonusuri, şi include o clauză de revânzare.

„FC Barcelona şi Borussia Dortmund au ajuns la un acord privind transferul atacantului Karim Adeyemi, care a semnat un contract cu clubul catalan valabil până în 2031”, a anunţat Barcelona într-un comunicat.

Adeyemi s-a alăturat echipei Dortmund în 2022, venind de la formaţia austriacă Red Bull Salzburg, şi a disputat 146 de meciuri pentru clubul din Bundesliga, marcând 36 de goluri în toate competiţiile.

Jucătorul în vârstă de 24 de ani se reuneşte cu Hansi Flick, cel care i-a oferit şansa de a debuta la echipa naţională a Germaniei în timpul mandatului de doi ani al antrenorului la conducerea echipei.

„Născut la München pe 18 ianuarie 2002, dintr-un tată nigerian şi o mamă română, Adeyemi aduce un profil ofensiv interesant şi versatil în lotul Barçei. De-a lungul carierei sale, el şi-a demonstrat capacitatea de a juca atât pe ambele flancuri, cât şi în centru, ca atacant central, combinând viteza fulgerătoare cu un şut puternic cu piciorul stâng”, notează FC Barcelona pe site-ul oficial.

Adeyemi devine a doua achiziţie ofensivă a Barcelonei din această perioadă de transferuri, după sosirea lui Anthony Gordon de la Newcastle United.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622