Dinamo a luat decizia în privința lui George Pușcaș! Andrei Nicolescu: „Suntem foarte aproape”

PLAYSPORT 01.08.2026, 14:53
Dinamo a luat decizia în privința lui George Pușcaș! Andrei Nicolescu: „Suntem foarte aproape”

Dinamo continuă să își definitiveze lotul pentru noul sezon, iar unul dintre dosarele importante vizează situația lui George Pușcaș. Deși atacantul încă se recuperează după problemele medicale care l-au ținut departe de teren, conducerea clubului este gata să îi prelungească înțelegerea.

Andrei Nicolescu: „Suntem foarte aproape să prelungim contractul”

Dinamo București pregătește prelungirea contractului lui George Pușcaș, într-o perioadă în care oficialii clubului caută în continuare un atacant central pentru lotul pregătit în noul sezon.

Președintele formației din Ștefan cel Mare, Andrei Nicolescu, a confirmat că negocierile cu internaționalul român sunt aproape de final și că noua înțelegere ar urma să fie valabilă încă un an.

George Pușcaș, în vârstă de 30 de ani, a semnat cu Dinamo în februarie 2026, însă accidentările i-au afectat parcursul la echipa bucureșteană. Până în prezent, atacantul a strâns opt apariții, un gol și o pasă decisivă, fără să joace în actuala ediție de campionat.

„Suntem foarte aproape să prelungim pe încă un an contractul lui George Puşcaş, pentru ca toată lumea să poată să se concentreze pe revenirea lui, pe performanţa lui şi pe intrarea lui în formă.

(n.r. Eşti îngrijorat de problemele lui medicale?) Sunt un pic frustrat pentru că noi ne făcusem planul ca revenirea lui să nu dureze atât de mult şi să beneficiem de calităţile lui mai devreme. Din păcate nu a reuşit să ne arate ce poate decât într-un sigur meci, şi în bucăţi din alte partide. Îngrijorare nu este pentru că ştim ce poate el”, a declarat Andrei Nicolescu, conform Sport.ro.

În paralel, Dinamo a continuat campania de achiziții din această vară. Clubul i-a transferat pe Imran Fetai (nord-macedonean, fundaș central), Răzvan Radu (român, fundaș stânga), Martin Pascual (spaniol, fundaș central), Ștefan Opriș (român, fundaș dreapta), Ianis Doană (român, mijlocaș ofensiv), Adriano Manole (român, mijlocaș central), Oliver Hintsa (Eritrea, atacant central), Dario Benavides (spaniol, fundaș dreapta) și Alaa Bellaarouch (marocan, portar).

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622