FCSB va primi vizita Farului Constanța luni, de la ora 21:30, în etapa a treia a SuperLigii, iar Marius Baciu a prefațat partida în cadrul conferinței de presă oficiale.
Antrenorul roș-albaștrilor a abordat și eliminarea suferită în turul al doilea preliminar al Conference League, după eșecul la general, 3-7, în fața letonilor de la Auda, și a transmis ferm că nu ia în calcul varianta demisiei de la club.
”După două etape foarte bune în care am câștigat, vrem să continuăm meciurile bune. Venim după un meci foarte greu, am pierdut o calificare și asta e una dintre prioritățile noastre, să recuperăm jucătorii și să fim foarte bine pentru meciul de mâine seară.
Nu e simplu pentru niciun jucător, nu e ușor pentru nimeni din staff să digere această necalificare. Îmi asum de fiecare dată când luăm un gol. Analizăm greșelile pe care le-am făcut și nu putem să trecem peste ele. Trebuie să încercăm să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut, mai ales la organizarea jocului. Toată lumea e conștientă că puteam să facem mai mult. Trebuie să remediem ce s-a întâmplat.
Mă simt foarte bine, simt că toată lumea e lângă echipă, inclusiv jucătorii. Nici jucătorii nu știau de unde au venit informațiile astea. Nu vreau să le comentez, să fie sănătoși. Am văzut ce mesaje au trimis jucătorii, înseamnă că sunt alături de noi. Nu citesc informațiile, nu le bag în seamă. Să scrie ce vor ei, sunt multe minciuni.
Exclus, niciodată (n.r. să-și dea demisia). Nu o să renunț niciodată. Dacă se va considera, atunci o să analizăm. Deocamdată am mai multe victorii decât înfrângeri”, a declarat Marius Baciu, înainte de meci.