Un jucător din Superliga, la un pas să semneze cu o formaţie din prima ligă a Turciei: clubul solicită jumătate de milion de euro

PLAYSPORT 06.08.2026, 12:46
Un jucător din Superliga, la un pas să semneze cu o formaţie din prima ligă a Turciei: clubul solicită jumătate de milion de euro

Sebastian Mailat se apropie de despărţirea de FC Botoşani, după ce a intrat în atenţia lui Erzurumspor, formaţie nou-promovată în prima ligă din Turcia.

Sebastian Mailat ar putea fi adversarul lui Mohamed Salah

Conform informaţiilor GSP.ro, negocierile dintre cele două cluburi se află într-un stadiu avansat, iar transferul are şanse mari să fie parafat înainte de închiderea perioadei de mercato din Turcia, care mai rămâne deschisă încă aproximativ o lună.

FC Botoşani solicită în jur de 500.000 de euro în schimbul fotbalistului de 28 de ani. De cealaltă parte, oficialii lui Erzurumspor încearcă să reducă pretenţiile financiare ale clubului moldovean, astfel că tratativele continuă.

Interesul echipei din Turcia vine după sezonul solid reuşit de Mailat în Superligă. În ediţia precedentă a campionatului, extrema stângă a fost unul dintre cei mai eficienţi jucători ai formaţiei pregătite de Leo Grozavu, reuşind să înscrie 15 goluri şi să ofere cinci pase decisive în cele 39 de partide disputate.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622