Dinamo a anunțat marți transferul mijlocașului belgian Matthias Verreth. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani vine de la SSC Bari și a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane, până la 30 iunie 2029. Noul jucător al „câinilor” va purta tricoul cu numărul 6.
„Ne bucurăm să anunțăm transferul mijlocașului defensiv Matthias Verreth de la echipa italiană SSC Bari”, a transmis FC Dinamo.
Născut la 20 februarie 1998, la Morkhoven, în Belgia, Verreth și-a început cariera la Lierse SK, după care a ajuns la academia celor de la PSV Eindhoven. A trecut prin toate grupele de copii și juniori ale clubului olandez și a debutat pentru prima echipă în sezonul 2018-2019.
În sezonul 2023-2024, belgianul a cucerit titlul în liga secundă olandeză alături de Willem II Tilburg. A avut un rol important în parcursul echipei și a bifat 36 de apariții în campionat.
Verreth a ajuns apoi în Serie B, la Brescia, unde a evoluat în sezonul 2024-2025. A strâns 34 de meciuri în toate competițiile, cu patru goluri și două pase decisive.
În ultimul sezon, mijlocașul a evoluat tot în Serie B, pentru SSC Bari. A bifat 28 de apariții în toate competițiile, a înscris de două ori și a oferit două pase decisive.
Transferul la Dinamo vine după un an extrem de dificil pentru Matthias Verreth. În iulie 2025, fotbalistul belgian și-a pierdut fiul, Elliot Charles, care avea doar 14 luni.
Tragedia a avut loc în perioada în care Verreth se afla în cantonamentul lui Bari, la Roccaraso. Potrivit presei italiene, copilul fusese internat cu câteva zile înainte, după ce se îmbolnăvise de un virus, însă starea sa s-a agravat rapid. Cauza exactă a decesului nu a fost făcută publică.
Vestea a venit în timpul stagiului de pregătire, iar Verreth a plecat imediat în Belgia pentru a fi alături de familie. Bari a decis să întrerupă cantonamentul de la Roccaraso și a anulat un meci amical. Clubul i-a transmis fotbalistului întregul sprijin.
La revenirea în Italia, Verreth a fost întâmpinat de colegi și de staff. Fotbaliștii lui Bari au afișat atunci un mesaj emoționant pentru mijlocașul belgian: „Matthias, suntem cu tine. Împreună, în teren și în viață”.
Câteva luni mai târziu, Verreth a marcat primul său gol pentru Bari și i l-a dedicat fiului său.
Acum, belgianul începe un nou capitol al carierei la Dinamo, după perioada petrecută în fotbalul italian.