Dan Petrescu a luat decizia după pauza forțată! Când va reveni pe banca unei echipe

PLAYSPORT 18.08.2026, 23:27
Dan Petrescu a luat decizia după pauza forțată! Când va reveni pe banca unei echipe

Dan Petrescu (58 de ani) a traversat o perioadă dificilă și a fost nevoit să ia o pauză de la antrenorat în august 2025. Acum, după ce starea sa s-a îmbunătățit, fostul campion al României și-a stabilit momentul în care va reveni pe banca unei echipe. Deși a fost dorit la FCSB, „Bursucul” nu ia în calcul o revenire înainte de vara anului viitor.

MM Stoica a dezvăluit planul lui Dan Petrescu: „Până atunci, nu”

Component al Generației de Aur și unul dintre cei mai titrați antrenori români, Dan Petrescu s-a despărțit de CFR Cluj în august 2025, după o perioadă în care problemele medicale i-au afectat activitatea.

Situația sa s-a îmbunătățit între timp, iar antrenorul a revenit în tribune și a asistat la mai multe partide din Superliga. Prezența sa la meciurile din campionatul intern a alimentat inclusiv speculațiile privind o posibilă colaborare cu FCSB.

MM Stoica și Dan Petrescu au avut o nouă discuție, iar cei doi foști colaboratori de la Unirea Urziceni au analizat posibilitatea unei colaborări. De această dată, rolul propus nu presupunea revenirea imediată pe banca tehnică.

Dan Petrescu a respins însă ideea unui rol care să combine antrenoratul cu o altă funcție în cadrul unui club. Potrivit lui Mihai Stoica, tehnicianul vrea să revină doar atunci când va găsi proiectul potrivit și să aibă timp suficient pentru a construi echipa.

„Dan Petrescu… ca să fie lucrurile clare. Dan Petrescu va antrena din vara anului viitor. Până atunci, nu. Îl rog să vină alături, nu să antreneze, ci să ne mai dea o mână de ajutor, dar a zis că nu vrea să amestece meseria de antrenor cu alta și că va antrena din vara anului viitor.

Nu-i place să preia o echipă din timpul unui campionat. Vrea să meargă undeva unde să facă strategia, să aducă jucătorii… Nu există meci să nu-l vadă, că ăsta e Dan Petrescu”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Dan Petrescu nu duce lipsă de performanțe în cariera de antrenor. „Bursucul” are cinci titluri de campion al României, dintre care patru cu CFR Cluj și unul cu Unirea Urziceni.

Palmaresul său mai cuprinde o Cupă a României, o Supercupă a României și o Cupă a Chinei. La nivel european, Dan Petrescu a strâns 72 de meciuri ca antrenor, cu 27 de victorii, 20 de remize și 25 de înfrângeri.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622