Pancu rupe tăcerea după suspendare şi arată cu degetul spre staff, după eliminarea din derby-ul cu Dinamo: „I-am sunat la 2:30 dimineaţa!”

PLAYSPORT 20.08.2026, 19:19
Pancu rupe tăcerea după suspendare şi arată cu degetul spre staff, după eliminarea din derby-ul cu Dinamo: „I-am sunat la 2:30 dimineaţa!”

Daniel Pancu a reacţionat după sancţiunea dictată de Comisia de Disciplină a FRF în urma eliminării din derby-ul Rapid – Dinamo, scor 0-1. Antrenorul giuleştenilor a admis că suspendarea este justificată, însă a explicat că ieşirea sa nervoasă de pe marginea terenului a fost influenţată şi de reacţia propriului staff.

Pancu a fost trimis în tribune în minutul 53 al partidei, după ce a protestat vehement la o decizie luată de arbitrul Horaţiu Feşnic. Rapid se afla în ofensivă în momentul în care centralul a întrerupt jocul, după ce Alex Musi a rămas întins pe gazon şi a avut nevoie de intervenţia medicilor.

Tehnicianul giuleştenilor nu a fost de acord cu decizia arbitrului şi a părăsit zona tehnică, gest care i-a adus eliminarea. Ulterior, raportul lui Feşnic nu a consemnat circumstanţe agravante, astfel că Pancu nu a fost convocat în faţa Comisiei de Disciplină.

În urma sancţiunii, antrenorul Rapidului va sta în afara băncii la următoarele două meciuri de campionat. Pancu consideră însă că pedeapsa este una meritată şi susţine că staff-ul său a avut un rol important în escaladarea momentului.

Antrenorul a explicat că membrii staff-ului au încercat să-l oprească şi să-l calmeze, însă intervenţia lor a avut, în opinia sa, efectul opus. Pancu a lăsat să se înţeleagă şi că arbitrul Horaţiu Feşnic ar fi fost influenţat de reacţiile celor din jur.

Totodată, tehnicianul Rapidului a transmis că intenţionează să-şi controleze mai bine reacţiile în perioada următoare şi a promis că nu va mai acumula cartonaşe galbene.

”Decizia e normală, doar că decizia lui Horaţiu Feşnic a fost influenţată mult de colaboratorii mei, care erau cu mâinile pe mine.

Nu fac nimic, intram trei metri în teren, ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat. E o decizie corectă, eu o consider corectă.

Colaboratorilor le-am spus de atunci, i-am sunat la 2:30 dimineaţa şi le-am spus să nu mai facă asta, dar, oricum, nu se va mai întâmpla de la mine”, a declarat Daniel Pancu, la conferinţa de presă premergătoare partidei Petrolul – Rapid, din etapa a şasea din Superliga.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622