Transfer spectaculos pentru Dan Şucu, chiar în ultima zi de mercato: a transferat un jucător cu peste 300 de meciuri în Serie A

PLAYSPORT 02.09.2026, 14:47
Transfer spectaculos pentru Dan Şucu, chiar în ultima zi de mercato: a transferat un jucător cu peste 300 de meciuri în Serie A

Stephan El Shaarawy este foarte aproape de revenirea la Genoa, clubul patronat de omul de afaceri român Dan Şucu.

Atacantul italian a ajuns la un acord cu formaţia din Serie A şi urmează să semneze contractul, după ce a fost convins de proiectul „Grifonilor”.

El Shaarawy, ajuns la 33 de ani, revine astfel la echipa care i-a oferit debutul în Serie A. Se întâmpla în 2008, când tânărul atacant a fost trimis pe teren de Gian Piero Gasperini într-o partidă disputată pe terenul lui Chievo.

După aventura de la Genoa, cariera sa a continuat la Padova, AC Milan, Monaco, AS Roma şi Shanghai Shenhua. A revenit ulterior la Roma, unde a evoluat în ultimii ani.
Deşi a avut şi alte propuneri în această perioadă, inclusiv din partea unor cluburi din Arabia Saudită, El Shaarawy a preferat să se întoarcă la Genoa. Legătura cu oraşul a avut un rol important în alegerea sa, fotbalistul fiind născut în Savona, dar crescut la Genoa.

Revenirea are şi o componentă sentimentală, El Shaarawy urmând să colaboreze din nou cu Daniele De Rossi. Cei doi au fost colegi în trecut la Roma, iar acum De Rossi este antrenorul lui Genoa.

Transferul reprezintă o mutare importantă pentru formaţia patronată de Dan Şucu, care aduce experienţă în ofensivă şi un fotbalist cu un trecut important în Serie A.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622