Rapid a învins duminică seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a opta din Superligă.
Meciul de la Galaţi a fost întrerupt de show-ul pirotehnic al galeriei gazdelor imediat după fluierul de start al arbiturlui Marian Barbu, fiind reluat după o pauză de aproape trei minute.
În schimb spectacolul din tribune nu a fost transpus şi pe teren, prima repriză fiind total lipsită de ocazii clare de gol. În minutul 71 Stojilkovic a ratat o mare şansă pentru oaspeţi, trimiţând dintr-o poziţie excelentă direct în braţele lui Dur-Bozoancă.
Tot la poarta gălăţenilor Bubanja a trimis cu capul, dar slab, în minutul 76, pentru ca gazdele să rămână în zece după eliminarea lui Patrick, din minutul 78.
Rapidul a câştigat însă cu golul lui Paşcanu din minutul 90+4, la ultima fază a meciului, după un corner şi giuleştenii sunt pe locul al doilea, cu 15 puncte. Oţelul rămâne cu zece puncte şi este pe locul 10.
După finalul jocului, Daniel Pancu a venit cu mai multe concluzii în privinţa grupului, însă n-a ocolit nici anumiţi jucători.
“Când câştigi la ultima fază bucuria e mai mare. O victorie mare, cred că meritată, chiar dacă în prima repriză am fost obosiţi, dar din nou lenţi, precum la meciul cu Timişoara, lipsiţi de energie, cu decizii proaste, dar schimb bine de câteva meciuri.
Suntem pe locul al doilea cu atâtea experimente şi sunt foarte mulţumit. Echipa asta poate deveni una foarte puternică în România, adică de primele trei.
Riscul cel mai mare în 4-2-4 e ca jucătorii… nu se pretează în deplasare. Jucătorii din atac nu pot pune o presiune constantă pe fundaşii gazdelor în deplasare, cu presiune. Rişti, când pierzi duelurile din faţă, să rămâi cu patru fotbalişti sub linia mingii.
Pe sistemul nostru pierzi mijlocul terenului, s-au desfăşurat în voie, am pierdut uşor mingile în atac şi au venit şi cu faz fixe. Era clar că nu era ziua noastră în acest sistem. A fost mai grea construcţia celor de la Oţelul apoi şi am ţinut mai bine mijlocul terenului după schimbări. Începusem să dăm semne de viaţă că suntem în joc şi că vom fi echipa mai bună.
Sigur că am nemulţumiri, că sunt jucători care au început pregătirea cu mine… Vulturar, Grameni, Kamara, Moruţan… avem o problemă în atacurile în superioritate, iar deciziile din timpul jocului nu sunt cele corecte. M-au pus pe gânduri în timpul meciului, iar la calitatea pe care o avem dacă interpretăm mai bine fazele…
Poate la concentrare e problema cu Stojilkovic. Am vorbit în vestiar cu el şi trebuie să fie mai rău.
S-au spart multe lucruri de când am venit la Rapid. Stadionul era gol, oamenii nici nu mai aveau putere să înjure, acum vedeţi că stadionul e plin. Sunt mulţumit şi fericit că aici nimeni nu se dă bătut până la final”, a declarat Daniel Pancu după ce Rapid a învins-o pe Oţelul Galaţi.