Și-a dat demisia după ce a obținut un rezultat mare în Champions League, dar a fost oprit din drum

PLAYSPORT 11.09.2026, 14:48
Și-a dat demisia după ce a obținut un rezultat mare în Champions League, dar a fost oprit din drum

Antrenorul principal al echipei Fenerbahçe, Ismail Kartal, şi-a anunţat joi demisia, după remiza cu AS Roma, scor 1-1, în meciul care a marcat revenirea echipei sale în Liga Campionilor. Câteva minute mai târziu, preşedintele clubului a declarat însă că tehnicianul îşi va păstra funcţia.

Kartal, în vârstă de 65 de ani, a declarat într-o conferinţă de presă că pleacă şi nu se va mai „întoarce niciodată”, adăugând că a luat această decizie pentru a deschide calea clubului.

„Sunt aici de trei luni. Antrenamentele şi cantonamentele pe care le-am organizat împreună cu jucătorii mei de la începutul sezonului şi până astăzi… Preşedintele şi conducerea clubului au încercat să ne ajute în toate privinţele. Au fost zile foarte frumoase. În această seară îmi dau demisia din funcţie. Şi nu mă mai întorc niciodată. Le mulţumesc din suflet jucătorilor. Am luat această decizie pentru a deschide calea clubului”, a spus Kartal.

„Unii suporteri au aruncat o sticlă spre capul antrenorului în această seară, în timpul meciului. El este supărat din cauza asta”, a declarat după câteva minute Aziz Yildirim. „Tocmai am vorbit cu Ismail Kartal. El a menţionat incidentul cu sticla şi s-a plâns, de asemenea, că se simte sub presiune.”

Întrebat dacă antrenorul i-a spus că va rămâne, Yildirim a răspuns: „Nu e nevoie ca el să spună (în mod deschis) că va continua. Eu sunt superiorul lui, i-am spus să continue şi asta e tot. Suntem o familie.”

„İsmail Kartal este la datorie. Comunitatea noastră trebuie să-l susţină pe antrenorul nostru. Până când voi pleca eu, İsmail Kartal va rămâne antrenorul principal al Fenerbahçe.”

Kartal, care a jucat zece ani la Fenerbahçe, a antrenat clubul în sezonul 2014-2015, apoi în calitate de antrenor interimar în sezonul 2021-2022, înainte de a se întoarce pentru un sezon complet în 2023-2024. A fost antrenor secund la Fenerbahçe în ultimele două ocazii în care clubul a câştigat Super Lig şi s-a întors pentru a patra oară pe postul de antrenor principal în iunie.

Fenerbahçe a terminat pe locul al doilea în prima ligă turcă în ultimele cinci sezoane şi a ajuns în faza grupei din Liga Campionilor în acest sezon, pentru prima dată în ultimii 18 ani.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622