UEFA a anunţat, marţi, deschiderea unei „anchete disciplinare” după ce a consultat „rapoartele oficiale” ale meciului dintre Irlanda şi Israel, disputat duminică în Liga Naţiunilor. Forul european a precizat că documentele au semnalat un „presupus incident”.
„Un inspector de etică şi disciplină al UEFA a fost numit pentru a efectua o anchetă disciplinară privind posibila abatere disciplinară a unuia sau mai multor jucători”, a transmis UEFA după remiza dintre cele două naţionale, scor 1-1, de la Backa Topala, Serbia.
Potrivit publicaţiei The Irish Times, un jucător israelian l-ar fi scuipat pe Damien Doyle, directorul de performanţă al echipei adverse. Selecţionerul Irlandei, Heimir Hallgrimsson, a confirmat acuzaţia, însă a refuzat să ofere alte comentarii despre incident.
Tensiuni şi la conferinţa de presă
Partida a avut loc într-un context tensionat, la fel ca primul duel dintre cele două naţiuni, disputat cu o săptămână mai devreme şi câştigat de Irlanda cu 3-0.
Jucătorii irlandezi au ameninţat anterior că vor boicota meciul, în semn de protest faţă de războiul Israelului din Gaza. Prima partidă dintre cele două reprezentative s-a disputat în cele din urmă la Debrecen, Ungaria.
Tensiunile au continuat şi la conferinţele de presă. Conferinţa care a precedat manşa secundă a fost întreruptă după întrebările adresate de jurnaliştii israelieni.
La ambele meciuri, jucătorii irlandezi şi-au plecat în mod evident capetele în timpul intonării imnului adversarilor. De asemenea, cei doi căpitani nu au făcut schimb de fanioane şi nu şi-au strâns mâinile.