Real Madrid a învins-o, în deplasare, scor 2-1, pe campioana Spaniei, FC Barcelona, în etapa cu numărul 10 din La Liga. Gazdele au marcat prin Raphinha (61′), iar oaspeţii au punctat prin Mbappe (41′, 87′).
Primele ocazii de pe Camp Nou au aparţinut gazdelor. Gordon a trimis primul şut în minutul 7, pentru ca Raphinha să trimită puţin pe lângă poartă, în minutul 24.
Madrilenii au deschis scorul în minutul 41, când Diomande a centrat în careu, Gerard Martin a încercat să respingă, însă a trimis direct în Mbappe, care venea lansat, şi mingea a intrat în poartă. Două minute mai târziu Yamal nu a prins poarta lui Lunin şi Realul a avut avantaj minim la pauză.
Catalanii au egalat în minutul 61, prin Raphinha, pentru ca în minutul 65 Lunin să-şi salveze incredibil echipa, intervenind senzaţional la lovitura de cap trimisă din apropiere de Gerard Martin.
Realul a dat însă lovitura decisivă în minutul 87. Intrat de puţină vreme, Camavinga a reuşit să paseze in extremis pentru Mbappe şi francezul nu a iertat, înscriind golul victoriei. FC Barcelona – Real Madrid 1-2, iar echipa lui Mourinho s-a apropiat la trei lungimi de lider.
În clasament, FC Barcelona – aflată la prima înfrângere stagională în campionat, conduce, cu 27 de puncte, urmată de Atletico Madrid – 25 de puncte şi Real Madrid – 24 de puncte.