FCSB nu se va putea baza pe Valentin Creţu şi Ricardo Pădurariu pentru meciul din etapa a 15-a a Superligii, împotriva celor de la Corvinul Hunedoara.
Cei doi fundaşi laterali au fost avertizaţi în repriza a doua a partidei cu U Cluj şi vor rata partida din următoarea etapă după ce au acumulat patru cartonaşe galbene.
Pădurariu a fost sancţionat cu un cartonaş galben în minutul 71 al duelului pierdut de FCSB pe Cluj Arena, în timp ce Valentin Creţu a văzut cartonaşul galben cu patru minute mai târziu, în minutul 75.
Astfel, Laurenţiu Reghecampf va fi nevoit să găsească noi soluţii pentru cele două flancuri ale apărării. Tehnicianul îi va avea la dispoziţie pe Luca Stancu, Risto Radunovic sau Ronny Labonne, pentru partida din ultima etapă a turului sezonului regular.
Totodată, Pădurariu a fost alegerea lui Reghecampf pentru regula „U21” la meciul cu U Cluj. Rămâne de văzut la ce jucător va apela tehnicianul „roş-albaştrilor” pentru a îndeplini şi acest criteriu.
FCSB este pe locul 7 după 14 etape, cu 21 de puncte, la două puncte în spatele Farului Constanţa, ocupanta locului 6. În următoarea etapă, Farul o găzduieşte pe Rapid, în timp ce FCSB o aşteaptă pe Corvinul, pe Arena Naţională.