Ronaldinho va da timpul înapoi în acest weekend, când va disputa, la 46 de ani, primul său meci oficial după mai bine de un deceniu.
Într-un cadru mai puțin obișnuit – un derby din al treilea eșalon italian – campionul mondial ar putea să-și îndeplinească visul de a înscrie pentru ultima oară.
Legenda fotbalului brazilian și câștigătorul Balonului de Aur, Ronaldinho, a semnat cu Ravenna în luna iunie, devenind totodată și acționar al clubului. Totuși, având în vedere că nu mai jucase de la ultima sa apariție pentru Fluminense, în 2015, existau dubii dacă fanii îl vor mai vedea vreodată pe teren.
În urmă cu trei săptămâni, clubul italian Ravenna a anunțat că fostul jucător de la FC Barcelona și AC Milan va reveni în meciul de duminică, de pe teren propriu, împotriva rivalilor locali de la Forlì.
Vineri, antrenorul Andrea Mandorlini (care a pregătit-o și pe CFR Cluj) a declarat presei că Ronaldinho va fi titular.
Ronaldinho a fost primit de fanii Ravennei în luna august, fără a se angaja însă la o revenire pe teren. El va efectua o singură sesiune de antrenament alături de coechipierii săi, sâmbătă, înainte de a debuta pentru noua sa echipă.
Pe stadionul „Bruno Benelli” a fost amenajată o tribună temporară pentru a face față numărului de spectatori. Dacă acesta va fi, într-adevăr, ultimul său spectacol, Ronaldinho ar putea avea ocazia să marcheze cel de-al 300-lea gol din cariera sa profesionistă.
„Primul meu gol în Italia a fost marcat într-un derby. A fost o seară specială, care va rămâne în memoria tuturor suporterilor lui AC Milan. Era 28 septembrie 2008. Am înscris cu o lovitură de cap, ceea ce nu este tocmai specialitatea mea.
Cine știe dacă voi reuși să repet acea performanță mâine… Revenirea pe teren la 46 de ani este cea mai bună mișcare din cariera mea”, a declarat Ronaldinho pentru Corriere della Sera, referindu-se la primul său gol oficial pentru AC Milan, reușit împotriva rivalilor de la Inter.