Echipați în alb, tricolorii joacă împotriva All Blacks. Și ăștia nu fac haka! E prima dezamăgire de la Sapporo, înainte să aflăm că Ciobanu, glezna mai fină și Pașcanu, mutra mai cunoscută, sunt lăsați pe bancă de Rădoi. El reprezintă figura contestată. Rezervă împiertrită este Ronaldo. Ronaldo Deaconu. Întâlnim Noua Zeelandă, jucăm pe viață și pe moarte și, din start, avem o șansă. Se joacă cu o minge rotundă.
Există o singură variantă, victoria. Pentru că așa suntem noi. Iubim mediocritatea și suntem slavi ai clișeului. Ne place să jucăm cu cuțitul la os. Și ce bună ar fi fost, acum, colectivizarea în fotbal. Hagi e singurul care a înțeles rolul herbului. Așa e el. Se exprimă greu și simte cum trebuie. În rest, patronii… poltronii din fotbalul românesc nu au vrut să împartă nici măcar nimicurile folositoare de prin vestiare. Nație strângătoare. Aveți o pungă? Avem o pungă cu pungi.
După victoria cu suflet și noroc în fața Hondurasului, 1-0, Coreea de Sud ne-a readus cu… picioarele pe pământ. Ce ne-am face fără clișee? 0-4 și Mirel și-a sacrificat toate cuticulele răzvrătite de pe falange, a ajuns până la cot și și-a consumat toate libațiile motivaționale.
Degeaba. Jocul nostru e același. Sacadat, lipsit de claritate, fără coordonate. Cum putea fi altfel când lotul a fost definitivat în drum spre aeroport. Poți lipi, oare, un cocoșat de zid? Încearcă să ne scoată din stare Florescu. Acțiune pe cont propriu în careul advers, un șut surprinzător la colțul scurt, însă Woud are reacție, agață balonul cu unghia de sare, mingea ciupește și bara, iar noi semnăm prima ocazie. Tresărire, zvâcnire. Am făcut ceva, cum ar zice Florin Halagian. Repriza se scurge greu, plat, fără ocazii și ritm, un dialog surd, aproape barbar în care combatantele au tocit, în zadar, mijlocul terenului. Și, când vezi un asemenea joc, te întrebi când o inventa FIFA fotbalul în șapte?
Repriza secundă începe la fel. Ei joacă mai mult pe pachetul de înaintare, au posesia, noi pare că avem o echipă de pilieri. Suntem la mâna întâmplării și nici măcar cornere nu prea scoatem. Primim unul. E minutul 60 și Marius Marin, cu un ciuf din plin, reia din careul mic centrarea lui Florescu. Pe centru și, din nou, Woud e prezent și capturează balonul după ce se așterne, pur și simplu, peste minge. Ne alimentăm speranțele din faze fixe. Altfel pare că ne e imposibil să marcăm. Minutele trec și tranzistorul japonez aduce vești. Coreea de Sud conduce Hondurasul. Nu ne pasă, chiar dacă, la acest scor, suntem în drum spre casă. Și Woud, pe care părinții nu l-au dat la rugby, suntem și ghioniști, respinge de sub transversală, după ce Ștefan centrează și Rațiu pune bretonul înfipt. Rămâne 0-0.
Ne salveză Dulca la cea mai mare ocazie- și singura- a selecționatei All Blacks. Respirăm și trebuie să forțăm. Intrăm în ultimul sfert de oră. La acest scor, ei fac haka, noi ne facem harakiri. Nu se mai întâmplă nimic, Coreea de Sud merge mai departe, la fel și Noua Zeelandă. Noi ne întoarcem acasă, unde, de fapt, trebuia să rămânem.
AICI ai tot ce s-a întâmplat în duelul România – Noua Zeelandă de la Tokyo.