Este scandal uriaș după ultimul succes al campioanei României, la Mioveni. Echipa argeșeană s-a considerat furată de arbitri, după ce golul clujenilor a fost marcat din offside. Asistentul n-a semnalizat poziția clară, în afară din joc, a lui Petrila, iar atacantul oaspeților a punctat.
Nici centralul Chivulete n-a scăpat de critici, după ce nu a acordat o lovitură de pedeapsă. Și rivalul clujenilor, Meme Stoica a ironizat deciziile luate de brigada de arbitri. Șefii echipei din Mioveni au amenințat cu retragerea din campionat, iar acum primarul din urbe se implică și el în scandal.
Primarul Mioveniului, Ion Georgescu, este omul fără de care nu mișcă nimic la echipă. Edilul a fost extrem de nervos după eșecul cu CFR Cluj și a luat atitudine. Într-o intervenție la Realitatea, oficialul a amenințat cu memorii, inclusiv la UEFA
Memoriul este făcut de sâmbătă de la ora 12:00 și a fost transmis către FRF și LPF. Și vom îl vom trimite chiar până la FIFA și UEFA. Măcar să nu îi mai fure și pe alții, s-a revoltat edilul.
Primarul cere publicarrea rapoartelor observatorilor și îl atacă și pe șeful arbitrilor, Kyros Vassaras.
Noi îi plătim ca să ne fure? Noi nu mai avem oameni de fotbal de am adus un grec șef la arbitri? Vassaras înțeleg că e plătit cu 10-15.000 de euro și vine 1-2 zile pe lună pe aici. Eu l-aș suna să îl întreb dacă a văzut faza, a continuat Georgescu
Multe cluburi s-au pronunțat după faza care a adus victoria CFR-ului, la Mioveni. Toată lumea a considerat că a fost o eroare mare, clară. Șefii Mioveniuluicred că vor avea susținerea mai multo conducători în demersul lor. Argeșenii vor să primească explicații după prestația slabă a arbitrilor.
Probabil se vor coaliza mai mulți după semnalele din rețelele de socializare. Și așa se va rezolva această problemă a arbitrajului. Pentru că și ei în trecut au fost afectați. Săptămâna viitoare îl căutăm pe Vassaras, a explicat primarul
Cei din Mioveni sunt gata săia măsuri drastice dacă nu vor fi băgați în seamă de Federație. Ion Georgescu a convocat deja o Adunare Generală și se vorbește chiar de retragerea din campionat. „Dacă nu ne vor, noi nu continuăm” transmite Ion Georgescu celor de la Federație