Gică Hagi are de ce să fie mândru. O perlă a clubului Farul Constanța a înscris un gol incredibil pentru echipa națională. „Regele” îi prevede un viitor de senzație fotbalistului de doar 15 ani.
După o carieră strălucită de fotbalist, Gică Hagi se folosește de experiența acumulată pentru a aduce acestui sport noi stele. Unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care îi are sub aripă, Enes Sali, a fost remarcat de Barcelona pe când avea doar 11 ani. A ajuns la academia La Masia de la Woodbridge Strikers, un club canadian semi-profesionist. După ce a avut niște probleme la FIFA, „Regele” a luat decizia să-l aducă la clubul său.
O să-l cunoaşteţi, eu îl ştiu bine, veţi auzi multe lucruri frumoase despre el! Îl las să vorbească în teren, e foarte talentat, rar găseşti ca el. Trebuie să fie serios. Am cuvântul părintelui său că va fi, trebuie să am grijă de el”, a declarat Gică Hagi, potrivit Telekom Sport.
În meciul Farul – Sepsi, scor 1-0, Sali l-a înlocuit pe Alexi Pitu. Puștiul a intrat în topul celor mai tineri debutanți din istoria Ligii 1. Enes Sali a intrat pe teren la 15 ani, 5 luni, 17 zile.
Componentă și a echipei naționale Under 16 a României, Sali nu a dezamăgit nici în meciul test contra echipei Republicii Moldove U16. Perla lui Gheorghe Hagi a marcat un gol senzațional.
Enes Sali s-a naăscut în Toronto din părinți români. Când avea 11 ani, Sali a fost timp de 2 ani la celebra academie a Barcelonei, La Masia. Enes Sali a ajuns la academia lui Hagi după ce a fost nevoit să plece de la juniorii Barcelonei din cauza unor probleme pe care catalanii le-au avut cu legitimarea copiilor străini. În această perioadă, tânărul mijlocaş ofensiv a impresionat prin tehnica sa extraordinară. El a şi marcat câteva goluri după ce a luat mingea de la centrul terenului, şi-a driblat toţi adversarii întâlniţi pe traseu. După meciul cu sepsi, tânărul mijlocaș a făcut câteva declarații. Sali a povestit cum a intercaționat cu Messi și Iniesta în perioada în care a fost la academia Barcelonei.
Da, vă daţi seama, m-am întâlnit cu Neymar, Messi, Iniesta, jucători cu nume mari. M-au învăţat multe lucruri. Ei m-au învăţat să driblez aşa bine. Mi-au spus că să am încredere în mine mai mult şi m-au ajutat să-mi îmbunătăţesc calitatea asta. Idolul meu este Messi”, a povestit Enes Sali pentru canalul de Youtube Farul Constanţa TV.