Nici nu a fost confirmat Dan Petrescu la CFR Cluj, dar antrenorul lucrează din greu pentru echipa din Gruia. Bursucul se pregătește pentru a treia „descălecare” la Cluj și în pauza cauzată de partidele echipei naționale, va profita să se reacomodeze cu clubul. Nu îi va fi greu, mai ales că patronul este gata să îi îndeplinească toate dorințele.
Dan Petrescu va trebui să pună punct haosului instalat în urma perioadă. De aceea, Bursucul își construiește echipa așa cum dorește ca să se asigure că Deac și compania vor continua seria de succes în Liga 1.
Dan Petrescu nu vine cu mâna goală la CFR Cluj. Antrenorul i-a cerut niște transferuri patronului Neluțu Varga iar acesta s-a conformat. Iar fanii vor fi bucuroși să afle că Mihai Bordeianu va reveni la Cluj. Mijlocașul central a fost unul din elementele principale în cucerirea titlului, în ultimii ani. Iar acum fotbalistul se întoarce să lucreze iar cu Dan Petrescu.
Pentru CFR, revenirea lui Bordeianu reprezintă o afacere importantă. Clujenii l-au vândut, acum un an, pentru 1,2 milioane de euro. Iar acum Varga va plăti 100.000 de euro, pentru a-l transfera înapoi. Iar cu Dan Petrescu la conducere, fotbalistul are șanse să își regăsească forma și să aducă și în viitor un profit pentru echipă.
CFR va mai da o lovitură: Dan Petrescu a convins un fotbalist crescut de Manchester City să vină la campioana României. Nana Boateng era căpitanul celor de la Kups, iar acum va juca pentru CFR.
Dan Petrescu nu lucrează însă numai la capitolul veniri. Antrenorul nu pare impresionat de o parte din fotbaliștii aduși de Marius Șumudică. De aceea a înaintat și o listă cu jucătorii de care nu are nevoie. Guessouma Fofana, Ulrich Meleke și Anas Tahiri ar fi fost anunțați de viitorul antrenor al campioanei că nu fac parte din planurile sale. Ei ar fi fost sfătuiți să își găsească de urgență alte echipe, întrucât nici la antrenamente nu ar mai fi doriți de Dan Petrescu.
Marele vis îl reprezintă repatrierea lui Damjan Djokovic. Croatul este ceva mai greu de adus. El are un salariu destul de mare în Turcia la Rizespor. Djokovic a intrat însă în ultimul an de contract la fosta echipă a lui Marius Șumudică. Așa că nu este exclus ca Dan Petrescu să îl convingă să revină