Schimbarea numelui din Viitorul în Farul a atras mai mulți fani în tribunele stadionului construit de Gică Hagi la Ovidiu. Din acest motiv, prețul biletelor a crescut și el, rivalizând și uneori depășind-l pe cel al unor echipe mai importante din România.
Viitorul și-a schimbat denumirea în această vară, după fuziunea cu Farul Constanța, preluând numele celei mai galonate echipe din Dobrogea. Impactul a fost imediat – galeria Farului vine la fiecare meci jucat la Ovidiu și face o atmosferă superbă. Fanii Farului nu intră însă pe gratis în stadion: un bilet la peluză costă 20 de lei.
Un preț accesibil, însă la egalitate sau chiar mai mare decât al granzilor campionatului. Astfel, la FCSB – Dinamo, meci programat după încheierea pauzei internaționale, pe 12 septembrie, un bilet la peluză costă doar 15 lei. E drept, arena de la Ovidiu are doar 4500 de locuri, iar doar o peluză a Național Arena e mult mai mare. Farul a jucat în acest sezon trei partide pe teren propriu, cu Gaz Metan, cu Sepsi și cu Dinamo, ultimul cu casa închisă, și are o medie de 2600 de fani per partidă.
Cluburile cu fani mulți din România au scăzut ușor prețurile la bilete după revenirea fanilor în tribune. Dacă înainte de pandemie acestea erau de minimum 20 de lei, acum ele sunt chiar mai mici. Astfel, FCSB, care își joacă meciurile de acasă pe Național Arena, are prețuri standard: 15 lei cel mai ieftin bilet, 100 de lei cel mai scump, de categorie VIP.
La Rapid, echipă care, de asemenea, joacă pe Național Arena până când noul stadion din Giulești va putea fi dat în folosință, prețurile diferă. La meciurile cu Farul și cu Chindia un bilet la peluză a costat 15 lei, la cel cu FCSB prețul a crescut la 20 de lei. În privința plafonului maxim, acesta este același, 100 de lei la VIP.
Universitatea Craiova, beneficiara unui stadion nou și foarte frumos, are prețuri standard pentru tot sezonul: 15 lei peluzele, 100 de lei tribuna oficială.
Vecina din oraș, FC U Craiova, care joacă și ea tot pe arena „Ion Oblemenco”, are cele mai mici prețuri dintre echipele cu suporteri. Accesul în peluze se face pentru doar 10 lei, iar cel mai scump tichet este de 80 de lei. Acestea au fost prețurile la meciul cu Dinamo, primul al său pe teren propriu în acest sezon.
Și campioana CFR propune prețuri mai mici decât Farul. 15 lei la peluză și 80 de lei la tribuna I sunt banii care trebuie plătiți pentru a vedea pe viu meciurile feroviarilor acasă, acestea fiind tarifele inclusiv la derby-ul cu FCSB, jucat pe 29 august.
Și la Dinamo sunt prețuri mici, între 15 și 50 de lei, în condițiile în care „câinii roșii” își joacă meciurile în Ștefan cel Mare, pe unul dintre cele mai neprimitoare arene din Liga 1.