Budescu va participa la ”Mireasă pentru fiul meu”

Sorin Chiriac 08.09.2021, 15:19
Budescu va participa la ”Mireasă pentru fiul meu”

”Telenovela Budescu s-a încheiat!”. Cam așa ar suna cel mai prăfuit titlu posibil din presa sportivă, după ce talentatul fotbalist a semnat cu FCSB. Poate că unele site-uri l-au și folosit, deși numai telenovelă nu poate fi întoarcerea unui jucător de 32 de ani și jumătate, de la o echipă strălucitoare așa cum e Damac, din la fel de celebrul oraș saudit Khamis Mushayt (mulțumesc, Wikipedia!).

 

Pare mai degrabă genul programului: reality-show. Un fel de ”Mireasă pentru fiul meu”, în care mama Gigi i-a adus fiului Edi la echipă o mireasă. Una cam purisancă, ce-i drept, dar după cum știm din popor, găina bătrâna face joacă frumoasă… Cât despre sărmăluțe, numai de bine! Sunt și preferatele mele.

 

Gol direct în tomberon!

Dar, dincolo de orice gusturi culinare, iată că aici a ajuns fotbalul românesc! Să considere un eveniment revenirea unui mingicar (a câta, oare?) în fotbalul nostru mic, sărac, dar cu pretenții. În trecut, primele pagini ale ziarelor de sport era ținute de fotbaliști care reveneau cu coada între picoarele ușor crăcănate din Serie A, din Bundesliga și mai ales din Primera Division.

 

Acum ne închinăm la zei care dau goluri din parcare și care marchează la… tomberoane. La propriu! Căci, pe lângă incontestabile sale calități tehnice, în ultimii ani, Constantin Valentin Budescu a luat fața mai ales cu astfel de execuții ”rafinate”.

 

Budi-gol-în-tomberon este pentru noi Messi și Ronaldo 2

Și întrebarea logică este: de ce? Chiar atât de sărac a ajuns amărășteanul nostru de fotbal? Bingo! Aici suntem. Așteptăm de la Budi-gol-în-tomberon să facă iar spectacol pentru noi. Și ăsta nu e cel mai rău lucru ce ni se putea întâmpla. Grav este că va și face!

 

În campionatul nostru bătut de karaganzi, Laci și alți draci bălțați și umilit de frații de peste Prut, care sunt șerifi în Champions League, Budescu va face diferența! Și abia asta este cu adevărat strigător la cer. O să spuneți că și PL se va lumina datorită lui Ronaldo, iar L1 va orbi, cu ochii la Messi. Iar eu o să spun doar că orice comparație are, totuși, o limită…

 

Nu doar mireasă, ci și model

Altfel, este de așteptat că acest talent pur-sânge arab (sic!) să dea cursivitate jocului FCSB-ului, proapăt umilit de vagonetele de la Cluj, chiar și fără conductor. Junii din față se pot remarca dând, în sfârșit, și goluri, din assist-urile garantate de Budi. Asta dacă nu se vor odihni pe bancă, odată cu venirea unui alt repatriat, Keseru, și a noii orânduiri de la echipa din Popești-Leordeni, conform căreia joacă cel mai bun, nu cel mai vandabil.

 

Rămâne de văzut și ce influență va avea el în vestiarul echipei. Va fi model pentru puștii din echipă? Și dacă da, ce fel de model: al fotbalistului care a reușit în viață transferându-se o dată la doi ani la arabi, al băiatului care face totul din talent sau al jucătorului trecut de prima tinerețe care a realizat prea târziu că nu și-a atins imensul petențial?

 

Telenovela toamnei, tot cu Budi protagonist

Și acum, anticipați următorul reality-show la care va participa domnul Constantin? Uitați-vă la Alibec și la Săpunaru și o să înțelegeți. La forma fizică pe care o are acum, zică-se că nu a mai fost așa subțirel de pe la vreo 20 de anișori, fostul ”Sărmăluță” va fi propus la echipa națională până se coc gutuile cel târziu.

 

Dacă nu de nașul finului selecționer, atunci de vreun oracol, ca să fie iar spectacol. Și ce miracol, ne vom trezi cu toții în mijlocul vârtejului ”A fi sau a nu fi chemat Budescu la națională?”. Cifrele sunt de partea sa, dar e și vârsta? Să ia locul lui Ianis sau lui Stanciu? Că doar nu vine să frece banca. Reconstruim de la zero sau joacă cel mai în formă? Ei da, așa arată o veritabilă telenovelă! Și ce bine îi stă lui Budescu în rolul principal…

Ia-ți mireasă ziua bună

Dar asta va ține doar preț de 2-3 meciuri de calificare. Pentru că, cel târziu la vară, Budescu își va pune mână la frunte și se va uita iar spre răsărit. De n-o fi China, o fi Qatar și dacă nu se poate în Emirate, e ok și Singapore. Ni s-a mai explicat de atâtea ori de ce. Viața de fotbalist e scurtă, are și el familie, modelul de SUV pe care îl conduce e deja de anul trecut… le știm pe toate.

Și apoi, să te ții când s-o cânta: ”Ia-ți mireasăăă ziua buuunăăăă. De la tatăăăă de la muuumăăăă!!! De la frațiiiiii de la suroooori, de la grădiiiiina cu floooori”. Ce nu știați că Budi are și alte talente?

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622