Calvarul emoțional prin care a trecut Novak Djokovic. De ce a început să plângă la US Open

Catinca Giosanu 13.09.2021, 19:31
Calvarul emoțional prin care a trecut Novak Djokovic. De ce a început să plângă la US Open

Novak Djokovic a pierdut finala de la US Open în fața lui Daniil Medvedev, scor 4-6, 4-6, 4-6 și nu a putut să își controleze emoțiile. Sârbul a izbucnit în lacrimi, înaintea game-ului decisiv. Motivul pentru care tenismen a început să plângă în timpul competiției de la Flushing Meadows.

Novak Djokovic, gest incredibil la US Open

Daniil Medvedev (25 de ani, 2 ATP) a devenit noul campion de la US Open! Jucătorul rus l-a învins clar în finală pe Novak Djokovic (1 ATP). Sportivul de 34 de ani nu a suportat să vadă că este dominat de către adversarul său. El se aștepta ca deznodământul să fie cu totul diferit. Liderul mondial s-a aflat la o singură victorie de intrarea definitivă în istorie, trofeul de Grand Slam cu numărul 21, cel care l-ar fi desprins de Roger Federer și de Rafael Nadal, dar a comis erori total necaracteristice.

Lui Djokovic i-a cam tremurat mâna la finala de la US Open 2021. Se vedea că are emoții în momentul în care servea mingea, însă nimeni nu se aștepta ca el să înceapă să plângă. A avut și mai multe momente de cădere nervoasă. În setul secund a rupt racheta, după un moment controversat, care ar fi putut schimba soarta finalei. În momentul unei mingi de break, Djokovic a returnat bine, în corpul adversarului. Arbitrul de scaun a oprit raliul, din cauza unui telefon care a sunat în arenă.

Sârbul a început să plângă înaintea game-ului decisiv

Cei peste 23.000 de spectatori de pe arena Arthur Ashe de la Flushing Meadows l-au susținut în permanență pe Novak Djokovic, însă celebrul jucător nu a reușit break-ul dorit de fani.

În setul cu numărul 3, Djokovic a fost depășit complet. A avut o răbufnire la scorul de 5-1 pentru rus. S-a apropiat la un singur game, moment în care întreaga asistență de pe grandioasa arenă s-a ridicat în picioare și l-a aclamat. De rușine, Nole și-a acoperit fața cu un prosop și a început să plângă ca un copil.

În ciuda susținerii pe care a avut-o, Novak Djokovic nu a mai putut întoarce partida. Astfel, el a ratat șansa de a lua toate cele patru titluri de Mare Șlem ale unui singur an. Ultima dată când a mai avut loc o asemenea performanță s-a întâmplat în 1969, când australianul Rod Laver reușea acest lucru.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622