Aflată de două etape sub coordonarea lui Mircea Rednic, Dinamo nu reușește să iasă din criză și a încasat a 9-a înfrângere a sezonului. „Câinii” au pierdut în deplasare cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-2. Ronaldo Deaconu (24 de ani) a marcat golurile medieșenilor, cu două execuții superbe în prima repriză. Pentru Dinamo a marcat Mirko Ivanovski, care a transformat cu succes un penalty.
Nici măcar Mircea Rednic nu pare că mai poate scoate Dinamo din criză. Clubul alb-roșu a încasat o nouă înfrângere în Liga I, a 9-a din acest sezon, scor 1-2 în deplasare cu Gaz Metan Mediaș.
A fost a doua partidă de la revenirea lui Rednic pe bancă. În runda precedentă, „câinii” au remizat pe teren propriu, scor 2-2 cu UTA Arad.
Duelul din runda a 12-a a fost decis mulțumită unei duble de senzație a lui Ronaldo Deaconu. Mijlocașul de 24 de ani a marcat golurile campionatului la Mediaș, în interval de doar două minute. Prima execuție a venit în minutul 36, când Ronaldo Deaconu a trimis o torpilă de la peste 30 de metri și mingea s-a dus direct în vinclu. În minutul 38, același Ronaldo Deaconu l-a lobat senzațional pe Mihai Eșanu cu un șut de la 25 de metri.
În ciuda handicapului de pe tabelă, Dinamo nu a reușit să iasă mai bine pe teren nici măcar de la vestiare. „Câinii” nu au reușit să expedieze niciun șut pe poarta lui Octavian Vâlceanu, până în minutul 84. În urma unui duel aerian în careu între Robert Moldoveanu și Yuri, arbitrul Adrian Cojocaru a acordat o lovitură de la 11 metri pentru Dinamo. Mirko Ivanovski a transformat lovitura de pedeapsă și a redus din diferență. A fost primul și singurul șut pe poartă al „câinilor” pe parcursul celor 90 de minute.
Dinamo rămâne penultima în Liga I, cu doar 7 puncte după 12 etape. Două victorii, un egal și 9 înfrângeri, așa arată parcursul echipei din Ștefan cel Mare în acest sezon.
În runda viitoare, Dinamo va da piept cu rivala Rapid.
Mircea Rednic a găsit cu greu explicații pentru eșecul din această seară. „Puriul” i-a certat pe jucătorii experimentați din lot, în frunte cu Deian Sorescu:
Nu știu ce concluzii să trag. Ne-a bătut Deaconu. Până la golul lui meciul a fost echilibrat, poate chiar cu un plus de partea noastră. Am avut câteva contraatacuri, dar ultima pasă nu a fost utilă. Nu ai ce să faci… Golul 2 putea fi evitat. Plus de asta am punctat la pregătirea jocului că nu trebuie lăsat spațiu pentru Deaconu. Are calitatea sutului și noi nu l-am blocat.
După am și riscat, am avut câteva situații. Am echilibrat, a venit și golul ăla cum a venit. Nici nu știu dacă a fost penalty.
Dar așa s-a scris soarta meciului. Două goluri pentru Deaconu, noi plecăm cu o înfrângere. E normal să faci schimbări tactice. Unii sunt în lipsa de formă, nu se regăsesc. E vorba de Sorescu aici.Plus jucătorii care au venit nu sunt încă puși la punct cu pregătirea fizică. Pinto a făcut un meci bun și Crețu în limitele care au fost. Păcat, păcat că dacă reușeam să evităm primul gol și intram la pauză cu 0-0, alta era situația jocului. Așa, la 2-0, au calitate, sunt mult mai omogeni că noi și asta a fost soarta. Știu că am avut un singur șut pe poartă, normal că sunt supărat.
Trebuie să fiu echilibrat, țînând cont de situația noastră. Lucrurile vor merge spre bine. Haide să eliminăm cele două șuturi și nici Gaz nu a avut nu știu ce ocazii. Mai avem de muncă, e normal. Sper ca și prin jucătorii care vor mai veni să dăm mai multă concurență și putere la mijloc. Prea mult venim în spate să luăm mingi, să pasăm, iar in careu ajungem cu puțini jucători. Și Mirko a făcut un joc bun azi, s-a bătut. E clar că e o perioadă mai grea, trebuie să lucrăm la capitolul încredere. Dar și ei trebuie să fie mult mai responsabili. Și mai ales jucătorii cu experiență, trebuie să se implice mai mult”, a spus Mircea Rednic.
La finalul jocului, Steliano Filip a încercat, în zadar, să găsească explicații pentru eșecul din această seară.
Din păcate am început bine, dar acele două goluri… Două execuții imparabile. A fost un joc echilibrat până la primul gol. Din păcate nu am revenit de la cabine așa cum ne-am revenit. Chiar și așa am marcat în minutul… Cred că mai erau vreo 10 minute. Nu știu, atât s-a putut în această seară.
Până la marcarea primului gol jocul a fost echilibrat. Din contră, am avut posesia, am dus mingea acolo, am avut 5-6 cornere dacă nu mă înșel. Din păcate, acele execuții au făcut diferența.Trebuie să muncim mai mult, să strângem rândurile. E un moment dificil, cu siguranță cel mai greu din istoria clubului. Dar fiecare jucător trebuie să dea totul și să demonstrăm că putem să purtăm acest tricou.
Când ești la Dinamo nu cred că trebuie o motivare în plus la un anumit meci. Niciun meci nu e ușor, dar trebuie să avem mai multă personalitate în joc și să încercăm să nu mai facem aceste greșeli. Pentru că am primit niște goluri în urma unor greșeli.
Nu am venit aici să vorbesc despre colegi. Sunt supărat pe mine în primul rând, pentru că trebuia să dau mai mult”, a spus Steliano Filip, la Digi Sport.
La fel ca Steliano Filip și Mircea Rednic, Cosmin Matei a spus că partida a fost decisă de dubla lui Deaconu. În schimb, Matei crede că reacția echipei sale a venit prea târziu:
Am venit pregătiți să scoatem un rezultat pozitiv, dar din păcate jocul a fost decis cu acele două execuții. Reacția noastră a venit prea târziu și nu am reușit să ne revenim.
Așa a gândit Mister jocul. Am încercat să reducem din diferență, păcat că nu am avut mai mult timp la dispoziție pentru a reuși să egalăm.
Eu consider că am început bine jocul, am controlat partida și după 1-0. Trebuie să fim mai lucizi la ultima parte, să încercăm să înscriem mai mult și să nu mai primim goluri de genul acesta.
Încercăm să legăm cât mai bine relațiile de joc. Asta nu se poate face în 10 zile, încercăm să ne cunoaștem și sper că într-un timp cât mai scurt să vină și rezultatele pozitive”, a spus și Cosmin Matei.