Anunțul că Bucureștiul va găzdui The International, cel mai mare turneu de esports, din lume, a fost văzut drept o mare lovitură pentru capitala României. Mai ales că Primăria a fost de acord să găzduiască competiția de Dota 2 chiar pe Arena Națională.
Vestea i-a supărat pe șefii din fotbalul românesc, mai ales pe cei de la FCSB. Roș-albaștrii trebuie să joace, diseară, la Buzău, tocmai pentru că în acest weekend se desfășoară ultimele partide ale turneului, printre care și marea finală. „Nu știam că dacă te joci, acum este considerat sport” a comentat managerul Mihai Stoica, ironic. Acesta consideră că nu se justifica o asemenea măsură. Are dreptate oficialul FCSB-ului?
Playsport a analizat interesul din jurul competiției Dota 2, dar și lovitura financiară pe care capitala României a dat-o organizând acest spectacol.
Când vine vorba de gaming, România este și la acest capitol în urmă. Nu vorbim nu doar de țările din Occident, sau de SUA, dar și de vecinii noștri. De exemplu Moldova are federație de profil, iar România de abia face primii pași în această direcție.
Dintr-o simplu hobby, jocurile virtuale se transformă în principala formă de entertainment, la bătaie cu filmele sau muzica. Iar esports a devenit dintr-un fenomen marginal, într-un adevărat sport, cu echipe de jucători profesioniști, cu antrenori, bugete etc. Există chiar și televiziuni dedicate, cu analiști care comentează partidele, tacticile, exact ca la o emisiune de sport.
Într-adevăr, majoritatea turneelor sunt încă destul de mici, cu premii de ordinul miilor de euro. Dar marile turnee, precum Mondialul de League of Legends sau The International, atrag un interes. Turneul de LoL de la Shanghai, a atras, anul trecut, 1 miliard de urmăritori.
The International este cel mai popular turneu de esports din lume, nu doar de Dota 2, așa că se poate ajunge la aceleași cifre. Doar în prima zi se strînseseră 11 milioane de ore vizualizate, deși era turneul preliminar.
Când vine vorba de bani, The International se bate cu cele mai importante competiții sportive din lume. 40 de milioane de dolari vor fi împărțiți de echipele participante la turneul din România. Din păcate, pandemia a încurcat lucrurile pentru compania organizatoare, Valve.
Din cauza exploziilor de cazuri de coronavirus, turneul s-a disputat fără spectatori, deși interesul era uriaș. Mai mult ca sigur că ar fi venit fani din toată lumea, dar și gamerii din România își manifestaseră interesul. Biletele puse în vânzare, cu prețuri între 250 și 999 de RON, se vindeau fără probleme, dar pandemia a pus punct acestui lucru. Ceea ce reprezintă un prilej pierdut pentru București și Arena Națională.
Chiar dacă tribunele au fost goale, organizarea a fost una exemplară și nici vremea rea nu a încurcat. Jucătorii au avut o scenă amplasată la mijlocul terenului și au fost protejați de ploaie de copertine speciale.
Măcar Primăria se va mulțumi cu cei 500.000 de dolari primiți pentru eveniment.
Este o competitie care va fi vizionata undeva in jur de 80 de milioane de oameni din intreaga lume. Este o competitie cu premii de 40 de milioane de dolari, din care 16% merg la bugetul statului roman, sub forma de impozite, declara Nicușor Dan, în momentul anunțului.
2 miliarde de oameni se joacă, conform ultimelor statistici. Majoritatea sunt jocuri pe mobil, dar chiar și așa fenomenul ia amploare. De altfel, a fost unul din puținele domenii care au „explodat” în timpul pandemiei. Și a ajuns o industrie de miliarde de dolari. De altfel, majoritatea șefilor din fotbalul mondial sunt îngrijorați de acest lucru. „Tinerii nu se mai uită la fotbal, se joacă FIFA, pe console” se plâng aceștia.
Chiar dacă la nivel financiar, fotbalul încă atrage un interes uriaș, la nivel de popularitate, gamingul reprezintă un veritabil pericol, în viitor. Majoritatea tinerilor cresc acum cu jocuri, cu turnee de Dota 2, LOL, CS: GO și nu numai. Și, așa cum generațiile anterioare au rămas iubitoare de fotbal, pentru că era distracția principală, când erau mici, așa se va întâmpla și cu gamingul.
Credeam că te joci, acasă, pe calculator, acum aud că este și sport. Asta mai lipsea, iar acum va trebui să plecăm din București. Cică vine turneu de Dota, nici nu știu ce este aia. Eu mă joc Tetris, ironiza Mihai Stoica decizia Primăriei.
Pandemia chiar a împiedicat ca acest turneu să fie un succes mare pentru București. Dar cifrele arată că gamingul este doar la început. Iar Bucureștiul ar putea avea șansa să mai găzduiască astfel de evenimente și în viitor. Ar fi un succes garantat și o șansă pentru multă lume să descopere „sportul virtual”.