S-a supărat Sorin Cârțu la auzul acestei vești! Oficialul Universității Craiova a răbufnit

Gabriel-Alexandru Ioniță 23.10.2021, 19:13
S-a supărat Sorin Cârțu la auzul acestei vești! Oficialul Universității Craiova a răbufnit

Sorin Cârțu a răbufnit la auzul veștii că suporterii nu vor avea acces pe stadioane în următoarele 30 de zile din cauza situației pandemice foarte grave în care se află România, indiferent dacă sunt vaccinați anti-Covid-19 sau nu.

Anunțul a fost făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, în cadrul unei conferințe de presă: „Activităţile competiţiilor sportive vor fi desfăşurate fără public în următoarea perioadă. Sunt interzise concertele, spectacolele în aer liber. Iar la nivel de cinematografe, la nivel de teatre, capacitate de 30%. Dar cu certificat verde, testat sau trecut prin boală”.

Sorin Cârțu, vehement împotriva ultimelor decizii luate de DSU

Președintele Universității Craiova susține că această decizie nu reprezintă decât o palmă peste fața oamenilor care s-au vaccinat, tocmai pentru a avea accesul liber la astfel de evenimente evenimente.

Nu înțeleg! Nu este admisibil să închizi 6 milioane de oameni. Ne-au spus că este foarte bine să ne vaccinăm, mulți s-au vaccinat ca să vină pe stadion, să plece în vacanță, iar acum suntem pe linie cu niște ignoranți care râd de noi! Tu nu iei nicio atitudine împotriva ignoranților, dar iei atitudine împotriva celor care au ascultat ce a transmis Guvernul. Oamenii care muncesc pentru mine sunt toți vaccinați, sunt convins că și alți oameni de afaceri le-au cerut oamenilor să se vaccineze.

Eu nu văd să fie o discriminare pentru cei nevaccinați dacă nu vin pe stadion. Și cei vaccinați se pot îmbolnăvi de la o persoană nevaccinată, ignorantă. Pentru mine, pentru cei 6 milioane care s-au vaccinat, de ce sunt îngrădite drepturile? De ce nu te gândești și la afacerea mea? De ce se gândesc ei doar la drepturile ignoranților? Asta e vrăjeală, o să prelungească cu încă o lună hotărârea. Stadioanele o să rămână închise”, a spus Sorin Cârțu la Digi Sport.

Lovitură de teatru pentru Transylvania Open

Noile restricții vor afecta și desfășurarea turneului WTA de la Cluj-Napoca, Transylvania Open, care se va disputa în perioada 25-31 octombrie. Organizatorii încearcă însă să îi facă pe cei responsabili de aceste decizii să se răzgândească.

Am reuşit să pregătim cel mai puternic turneu WTA organizat vreodată în România. Cu jucătoare de top mondial pe care publicul românesc nu a avut niciodată şansa să îl vadă live, decât la competiţii în afara ţării. Este un eveniment de interes internaţional, în care am investit enorm şi la care am lucrat cu sufletul.

Rugăm autorităţile să fie cerebrale privind măsurile pe care le impun pentru organizarea competiţiilor sportive. Considerăm că interzicerea accesului populaţiei vaccinate la astfel de evenimente sportive ar fi o lovitură gravă dată organizatorilor de evenimente sportive care sunt deja în derulare. Și reprezintă o campanie anti-vaccinare.

Practic, înţelegem că persoanele vaccinate nu au niciun beneficiu. Iar astfel de măsuri nu încurajează sub nicio formă promovarea vaccinării în rândul populaţiei”, a transmis Patrick Ciorcilă, directorul turneului, într-un comunicat pentru Agerpres.

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622