Alex Cicâldău a deschis scorul în duelul dintre Galatasaray și Beșiktaș, însă ulterior scorul a fost răsturnat și formația românilor a pierdut derby-ul Turciei. Cyle Larin (26 de ani) a fost omul meciului și a adus cele trei puncte pentru Beșiktaș. Mijlocașul canadian a marcat o dublă în poarta lui Muslera.
Golul de senzație marcat de Alex Cicâldău nu a fost de ajuns pentru a aduce o victorie în derby-ul Beșiktaș – Galatasaray. Mijlocașul român a deschis scorul în minutul 35, însă ulterior Beșiktaș a revenit și a întors soarta partidei. A fost seara lui Cyle Larin, care și-a trecut o dublă în cont și a adus trei extrem de importante pentru echipa sa.
Larin a restabilit scorul în minutul 39, iar lovitura de grație a dat-o în minutul 64.
Galatasaray putea evita dezastrul pe final, când a primit o lovitură de la 11 metri. Intrat pe teren de trei minute, Mostafa Mohamed și-a asumat responsabilitatea de a executa penalty-ul și a ratat. El a șutat în colțul din stânga jos, însă Ersin Destanoglu i-a ghicit intenția și a reușit să pareze.
Scorul final al înfruntării a fost 2-1 în favoarea celor de la Beșiktaș, care urcă pe locul 3 în clasamentul Turciei, cu 20 de puncte. Pe aceeași poziție ar fi putut fi Galatasaray dacă s-ar fi impus în derby-ul de astăzi. Însă, acum ocupă doar poziția a 8-a a clasamentului, cu 17 puncte. Campionatul este condus de Trabzonspor, care are 24 de puncte după primele 10 etape.

Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan au fost trimiși pe teren de Fatih Terim încă din primul minut. Cicâldău a reușit să își răsplătească antrenorul cu golul din prima repriză, însă la partida de astăzi Moruțan nu a fost în cea mai bună formă. Mijlocașul transferat de la FCSB a fost schimbat în minutul 64, când în locul său a intrat Ryan Babel.
Alexandru Cicâldău a fost înlocuit și el în ultimele minute ale partidei, când Fatih Terim a încercat să forțeze revenirea. În locul lui Cicâldău, Terim l-a trimis pe teren pe tânărul atacant Baris Yilmaz.
Din păcate, singura veste bună din derby-ul orașului Istanbul este cea a golului marcat de Cicâldău. Execuția a fost foarte apreciată de fani, iar mijlocașul român și-a primit coroana de rege în Turcia.