Cum a pregătit Mircea Lucescu meciul din Liga Campionilor, cu Barcelona. Le-a redat jucătorilor săi momentul care a schimbat istoria fotbalului mondial

Dragos Stefanescu 02.11.2021, 13:08
Cum a pregătit Mircea Lucescu meciul din Liga Campionilor, cu Barcelona. Le-a redat jucătorilor săi momentul care a schimbat istoria fotbalului mondial

Dinamo Kiev o va înfrunta în această seară pe FC Barcelona în runda a 4-a a fazei grupelor Champions League. Mircea Lucescu a dezvăluit cum a pregătit meciul cu Barcelona, după ce în meciul tur a pierdut cu 0-1.

Cum a pregătit Mircea Lucescu meciul cu Barcelona

Dinamo Kiev face parte din Grupa E a Champions League. Echipa lui Mircea Lucescu se află pe ultimul loc al grupei, având un singur punct.

În această seară, Dinamo Kiev o va înfrunta pe FC Barcelona. După ce în primul tur au pierdut la limită, 0-1, elevii lui Mircea Lucescu doresc să-și ia revanșa în fața catalanilor. Înaintea partidei, tehnicianul român a dorit să-și motiveze jucătorii rememorând cum a reuşit să o învingă pe FC Barcelona în 2004, când o antrena pe Şahtior Doneţk.

Le-am spus băieţilor cum am jucat cu Şahtior contra Barcelonei în 2004. Messi a debutat pentru Barca în acel meci. Şahtior a câştigat cu 2-0, cu o dăruire incredibilă şi o organizare extraordinară. Acum, trebuie să dăm totul pentru a câştiga. Am încredere în jucătorii mei şi vreau să îi văd foarte motivaţi”, a declarat Mircea Lucescu.

FC Barcelona se află pe locul trei al Grupei E, având 3 puncte acumulate. Pe prima poziție se află Bayern Munchen, cu 9 puncte, iar pe poziția a doua Benfica Lisabona, cu 4 puncte.

Mircea Lucescu o consideră favorită pe Barcelona

Mircea Lucescu are o misiune extrem de grea în această ediție a Champions League. Făcând parte dintr-o grupă cu Bayern Munchen, Benfica Lisabona și FC Barcelona, Dinamo Kiev are șanse minime de a spera măcar la un loc de Europa League.

Înaintea partidei de diseară cu FC Barcelona, tehnicianul român a lăsat să se înțeleagă că echipa catalană este favorită în ciuda problemelor pe care le are.

Credeţi că e nevoie să motivăm pe cineva înainte de meciul cu FC Barcelona? Jucătorii nu au nevoie de motivaţie. V-am auzit vorbind că lipseşte cineva la Barcelona. Joacă Dinamo Kiev împotriva Barcelonei, indiferent cine joacă şi cine lipseşte. Noi n-avem jucători cu clauză de reziliere de un miliard, dar avem jucători foarte buni.

Garcia (n.r. Eric) e un jucător la fel de bun ca Pique, are un viitor extraordinar la Barcelona. Aguero n-a jucat prea mult până acum, deci absenţa lui nu este o problemă. Depay e jucătorul cel mai periculos, cel mai bun din atacul lor. În rest, trec printr-un moment mai dificil, nu e uşor să pierzi un jucător ca Messi, asta a lăsat urme asupra psihicului jucătorilor, dar ei sunt aceiaşi, la fel de buni ca şi înainte”, a spus Mircea Lucescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622