Ambiții mari la Mondialul de handbal! Alexandru Dedu: ”Am emoții, îmi doresc să terminăm Mondialul între primele zece echipe ale lumii!”

Mariana Podeanu 03.12.2021, 16:58
Ambiții mari la Mondialul de handbal! Alexandru Dedu: ”Am emoții, îmi doresc să terminăm Mondialul între primele zece echipe ale lumii!”

Astăzi, în ziua în care România va debuta la turneul final din Spania, contra Iranului, a avut loc la București Adunarea Generală Extraordinară a Federației Române de Handbal.

La ședință, cei 112 delegați prezenți au votat în unanimitate actualizarea situației membrilor FRH, în perspectiva alegerilor din februarie 2022.

Cum era firesc, gândul șefului forului a mers către Spania, acolo unde „tricolorele” debutează astăzi la Mondial.

Vreau să văd o echipă care promite, care se bate, o echipă în cadrul căreia fiecărei fete îi pasă de cealaltă. Este un început de drum, de ciclu olimpic, scopul fiind să ajungem la Paris. Mă interesează și rezultatul, sper ca România să fie în primele zece echipe din lume”, a spus Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Parteneri noi la FRH

Într-o perioadă tumultoasă din punct de vedere financiar, Federația Română de Handbal atrage parteneri care aduc sume importante.

Nu doar că am reușit să păstrăm partenerii existenți, ci am și atras unii noi. Este un an dificil, cel mai dificil de când sunt eu președinte și mă bucur că oamenii au văzut că suntem serioși, oamenii înțeleg că sportul este o industrie și o tratează ca atare”, a mai spus Dedu.

3 meciuri în șase zile

Fetele lui Adi Vasile vor debuta la CM astăzi, contra Iranului, de la ora 19.00. Al doilea joc din prima grupă, este programat la 5 decembrie, contra naționalei din Kazahstan, iar ultimul joc din Grupa C al româncelor este cu Norvegia, la 7 decembrie. Primele trei clasate din fiecare grupă merg mai departe în Grupele Principale. Acest turneu
final este primul cu 32 de echipe, 8 în plus față de numărul formațiilor care se aliniau la start în trecut.

România bifează o adevărată performantă, fiind singura națională prezentă la toate cele 25 de ediții ale Campionatelor Mondiale (incluzând-o și pe actuala). La ultima ediţie a CM, din 2019, tricolorele s-au clasat pe locul 12. De-a lungul istoriei, România a cucerit la CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).

Confruntările de la Mondialul din Spania sunt transmise live de Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport.

Lotul României la CM:

Portari – Iulia Dumanska, Daciana Hosu, Diana Ciucă; Jucătoare de
câmp – Bianca Bazaliu, Oana Borş, Nicoleta Dincă, Alexandra
Dindiligan, Bianca Harabagiu, Alina Ilie, Cristina laslo, Laura Moisă,
Lorena Ostase, Crina Pintea, Anca Polocoşer, Andreea Popa, Andreea
Rotaru, Alexandra Subţirică, Ana Maria Tănăsie şi Mădălina
Zamfirescu.

Grupele Campionatului Mondial:

Grupa A: Franța, Muntenegru, Angola, Slovenia

Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia

Grupa C: Norvegia, România, Kazahstan, Iran

Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan

Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia

Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo

Grupa G: Croația, Japonia, Brazilia, Paraguay

Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622