Cristiano Ronaldo s-a aflat, din nou, în centrul atenției. Acesta a marcat singurul gol al partidei cu Norwich, iar „diavolii roșii” și-au trecut în cont toate cele trei punctele.
În această stagiune, Cristiano Ronaldo s-a întors la Manchester United după 12 ani de zile. Acesta și-a încheiat aventura la Juventus, club la care plecase de la Real Madrid. După discuții intense, în care s-a vorbit de Manchester City, lusitanul a ajuns înapoi pe „Old Trafford”.
Acesta a devenit rapid om de bază pe „Teatrul Viselor” și a marcat la foc automat atât în campionat, dar mai ales în UEFA Champions League. Portughezul a marcat, în primele cinci etape ale Ligii Campionilor, goluri decisive datorită cărora englezii și-au asigurat calificarea în fazele eliminatorii.
Sâmbătă, în etapa a 16-a din Premier League, Manchester United s-a impus, 1-0, în fața „lanternei roșii” a campionatului, Norwich City. Singurul gol al partidei a fost marcat de Cristiano Ronaldo, din penalty, în minutul 75. Acesta ajunge la 165 de adversari diferiți împotriva cărora marchează, dintre care 120 de echipe de club și 45 de echipe naționale.
În ultimii trei ani, au existat tot mai multe zvonuri legate de revenirea lui Cristiano Ronaldo pe „Santiago Bernabeu”. Acest lucru se poate realizat ma curând decât pare, conform celor de la FootballInsider. După cum au scris aceștia, în sistemul gândit de Ralf Rangnick, Cristiano Ronaldo n-ar avea loc și ar fi trecut pe banca de rezerve. Totuși, acesta n-ar concepe un astfel de lucru.
Pe de altă parte, lusitanul ar dori să fie la o echipă care se bate cu șanse reale la câștigarea unor trofee, iar echipa din capitala Spaniei ar fi locul perfect, ținând cont de istoria lui acolo.
Ronaldo a fost legitimat la clubul „galactic” între 2009 și 2018, înainte să plece la Juventus, în Serie A. Acesta a câștigat toate trofeele posibile puse în joc alături de madrileni. Totodată, spre deosebire de United, care ocupă doar locul cinci, la o distanță considerabilă de lider, Real Madrid este lideră în La Liga.
Trupa lui Carlo Ancelotti este cea mai în formă echipă a momentului, iar, o victorie cu Atletico Madrid, în derby-ul de sâmbătă, ar scoate rivala din lupta pentru titlu. Real Madrid s-ar duce la 13 puncte avans în ierarhia La Liga. În ciuda lotului foarte bun, dar și a coeziunii grupului, Atletico ocupă doar locul patru în campionat, cu 29 de puncte acumulate.