România a mai trimis un tânăr fotbalist român în Italia. Se bate cu Man și Mihailă în Serie B și tocmai a debutat pentru echipa de seniori

Bădulescu Silvian 17.12.2021, 09:34
România a mai trimis un tânăr fotbalist român în Italia. Se bate cu Man și Mihailă în Serie B și tocmai a debutat pentru echipa de seniori

Un nou jucător român și-a făcut debutul în fotbalul italian. În ultimii ani, au fost mai mulți fotbaliști români care au jucat, mai mult sau mai puțin, în competițiile din fotbalul din Peninsulă, fie că a fost vorba de Serie A, Serie B sau Cupa Italiei.

Debut în Cupa Italiei

Rareș Burnete, atacant de doar 17 ani, a debutat la echipa de seniori a clubului Lecce. Acesta și-a făcut apariția pe teren în minutul 85 și a prins finalul de partidă de pe gazon. Echipa s-a a câștigat cu 2-0, prin golurile marcate de Marcin Listkowski, în minutul 43, și Arturo Calabresi, în minutul 55.

Jucătorul înlocuit de internaționalul român de juniori a fost chiar pe primul marcator al golului. Lecce avansează în faza optimilor de finală, unde va întâlni pe AS Roma, echipa antrenată de Jose Mourinho.

Până în acest moment, Rareș Burnete a evoluat pentru formațiile under-17 și Primavera ale clubului. În 11 prezențe bifate, el a marcat un gol și a oferit două pase decisive.

„Colonie” de români la Lecce

Jucătorul venit de la Colțea under-19 nu este singurul român aflat în lotul echipei. Pe lângă acesta, în 2020, Lecce i-a mai legitimat și pe Răzvan Pașcalău și Cătălin Vulturar. Pantaleo Corvino, director sportiv, este cel care i-a adus pe fotbaliști în Italia. Acesta s-a ocupat și de transferul lui Ianis Hagi la Fiorentina, în 2016. Totodată, portarul Cătălin Borbei joacă și el la Lecce.

Dintre cei patru, Cătălin Păcurar a fost inclus de The Guardian într-un top al celor mai talentați 60 de tineri fotbaliști de pe planetă. În clasamentul „Next Generation 2021”, fotbalist crescut de academia celor de la UTA se află într-o companie din care mai fac parte Youssoufa Moukoko, fotbalistul celor de la Borussia Dortmund, sau Gavi, mijlocașul spaniol al Barcelonei.

Internațional român under-18, Cătălin Vulturar a jucat în acest sezon în campionatul Primavera 1, pentru formația italiană. Acesta a fost luat și în lotul echipei de seniori, în prima etapă din Serie B. Mai apoi, în primul meci din Cupa Italiei, contra Parmei, acesta a apărut din nou în lotul echipei, dar fără să evolueze vreun minut.

La formația care se află în acest moment pe locul trei în Serie B este legitimat și Romario Benzar. Fostul fundaș al celor de la FCSB sau Viitorul Constanța n-a evoluat, însă, niciun minut în acest sezon pentru Lecce. El este aici din 2019, când Lecce, la acel moment nou-promovată în Serie A, plătea pentru el două milioane de euro. Ulterior, a fost împrumutat la Perugia în 2020 și la Viitorul în stagiunea 2020-2021, bifând doar trei apariții până în acest moment la echipa italiană.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622