Aseară, Rapid a remizat cu FC Botoșani în etapa cu numărul 21 a Ligii 1, scor 1-1. După meci, Victor Angelescu a promis câteva schimbări în lotul giuleștenilor.
Aseară, pe Arena Națională, Rapid a înfruntat-o pe FC Botoșani în etapa cu numărul 21 a Ligii 1. Partida s-a terminat cu o remiză, scor 1-1. În urma acestui rezultat, giuleștenii sunt pe locul 6, dar riscă să iasă din zona de play-off. Pentru Rapid urmează meciuri foarte grele la început de 2022, cu Universitatea Craiova și UTA Arad.
Pentru a se bate cu șanse reale pentru locurile de play-off, patronul lui Rapid, Victor Angelescu, a promis câteva transferuri în perioada de mercato din această iarnă. Angelescu a dezvăluit că echipa sa va trasfera în mod special jucători români, aceasta fiind strategia clubului din Giulești.
Aducem 2-3 jucători, avem nevoie să ne întărim. Nu, nu avem un jucător bătut în cuie, dar am jucători pe listă, vedem ce reuşim. Strategia a fost făcută să ne bazăm pe români. Din păcate, în primul sezon din Liga 2 am adus străini şi nu a fost bine. În mare parte, am adus şi rapidişti, Săpunaru şi alţii, pentru că ştiu ce înseamnă acest club.
Am adus şi străini, pe Crepulja, care ştia campionatul. Tot pe această strategie mergem, poate aducem şi un străin. E bine să ai străini, dar nu atât de mulţi.
Cred că se poate vedea cu ochiul liber unde avem nevoie de jucători. Acolo vom căuta, în jur de 3 poziţii sunt. Niciodată nu ne-am gândit că aducem titulari sau rezerve, în afară de Săpunaru. La fundaşii centrali, la mijlocaşii centrali, dacă se accidentează sau se ia un galben…”, a declarat Victor Angelescu, la Telekom Sport.
Rapid a început sezonul din Liga 1 în mare forță, reușind să domine primele etape ale competiției. Pe pracurs, echipa lui Mihai Iosif a pierdut din turații și a coborât în clasament. Totuși, echipa se situează pe un onorabil loc 6 și are speranțe mari la play-off, în chiar primul an de la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.
La final de an, Victor Angelescu a făcut o radiografie a parcursului echipei sale. Patronul giuleștean s-a declarat mulțumit de evoluțiile Rapidului.
Sunt fericit, mai ales că a fost un meci în care nu ne-am putut baza pe jumătate de echipă, la sfârșit am jucat cu juniori. Avem 32 de puncte, suntem într-o situaţie nesperată pentru o nou-promovată. Sunt mulţumit. Am spus că se ştie obiectivul.
Începutul a fost foarte bun, a fost emulaţia de început, am avut şansă, ne-au ajutat suporterii, dar nu ne aşteptam să terminăm pe doi. Avem o echipă bună, dar nu avem un lot echilibrat valoric. Am stat în 13-14 jucători şi suntem unde merităm să fim. Ne batem la play-off, e corect pentru ce am jucat”, a spus Victor Angelescu.