Ajuns la 57 de ani, fostul mare fotbalist Gianluca Vialli a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer, boală cu care s-a mai luptat în trecut. Fosta vedetă a celor de la Chelsea a învins la un moment dat boala necruțătoare, însă nu a scăpat definitiv de probleme. În acest moment, el trece prin momente dificile și se teme pentru viața sa.
Anul 2017 i-a adus o veste cumplită lui Gianluca Vialli. Italianul a fost diagnosticat cu cancer pancreatic. Au urmat trei ani de tratamente, ședinte de chimioterapie care aveau rolul de a-i scăpa corpul de tumoare. În anul 2020, fostul mare fotbalist avea să anunțe că se simte foarte bine și că a câștigat lupta cu boala necruțătoare.
Vialli a lucrat alături de Roberto Mancini la naționala Italiei, devenită campioană europeană în acest an, după finala contra Angliei, la lovituri de la 11 metri. El a jucat și pentru Chelsea o bună perioadă de timp. Acolo, a marcat 40 de goluri în 78 de apariții, o performnață pe care nu mulți reușesc să o bifeze.
Fostul star european a primit, zilele trecute, o veste pe care nu spera să o audă vreodată. Cancerul a recidivat, iar asta îl sperie îngrozitor de tare.
Gianluca Vialli a stat de vorbă cu jurnaliștii de la Londra, cu ocazia unei lansări de carte. Vialli a recunoscut, printre altele, că se confruntă cu probleme de sănătate. El a dezvăluit că se simte bine, dar călătoria sa nu s-a încheiat încă.
Oaspetele nedorit, așa cum îl numesc, este încă aici cu mine. În acest moment sunt în regim de întreținere. Tumoarea este încă acolo. Uneori se observă mai mult, alteori mai puțin. Voi continua să lupt pentru că vreau să fiu aici mulți ani de acum. Vreau să mă suporți mult timp de acum încolo. Puterea o iau de la familie, de la prieteni, de la toți cei care îmi dau curaj. Nu le pot mulțumi suficient”, a declarat Vialli, potrivit celor de la The Sun.
Gianluca a suferit câteva schimbări la nivel fizic din cauza bolii cu care a fost asociat. El a slăbit semnificativ în ultima perioadă, însă nu vrea ca oamenii să observe acest lucru. Din acest motiv, fostul fotbalist a început să se îmbrace cu haine largi și groase. Astfel, speră că va fi ferit de eventuale întrebări incomode.