EXCLUSIV. Florin Prunea se dezlănțuie într-un interviu de colecție: ”E o tâmpenie povestea cu incompatibilitatea la Hagi. Știu sută la sută că urma să devină selecționer. Ce păcăleală au tras frații Becali la Parma și la Galata! Borcea s-a întors plin de flegme de la o întâlnire cu Giovanni, Victor, Nețoiu și Turcu”

Fostul internațional Florin Prunea e una dintre vocile aspre din fotbalul românesc. La sfârșit de an, acceptă un dialog prelungit cu cărțile pe masă și abordează inclusiv subiecte sensibile pentru el, precum cazul ceasurilor de lux din contabilitatea FRF, subiect lansat de Răzvan Burleanu în campania furtunoasă pentru șefia FRF, în 2018, când a concurat cu Ionuț Lupescu.

* Cum a ajuns portar din ambiția antrenorului său de la juniori, Gheorghe Timar

* Poveștile spectaculoase ale transferurilor la U Cluj și U Craiova, după ce fratele mamei sale a fugit în Italia, în 1988

* Culisele eventului obținut cu U Craiova în 1991 și istoria unei victorii brutale cu Inter Sibiu în Bănie: ”Pavel Badea i-a sfâșiat tricoul lui Dorinel cu crampoanele”

* Acuzele de blat dinspre bulgari după Spania – România 2-1, Euro 1996: ”M-a sunat un jucător să mă întrebe înainte. Aveau suspiciuni clare”

Daniel Pancu, vizat de mai multe echipe după despărţirea de U21! CFR Cluj, doar una…

Mutu, pus la zid după forma slabă a Petrolului: ”Cu Topal echipa asta juca, alerga”

* Momentele teribile trăite la CM 1994 după gafa de la golul lui Kennet Andersson în sfertul de finală cu Suedia: ”Înainte de penalty-uri, îmi venea să sap o groapă și să mă ascund acolo de rușine”

* Scenariul incredibil prin care putea ajunge secretar general FRF în echipa lui Răzvan Burleanu

* Dialogul tăios pe care l-a purtat în aeroport cu actualul ministru al Apărării, Vasile Dâncu, ”omul care a creat un monstru la conducerea federației”

* Ce s-a întâmplat cu ceasurile de lux descoperite în contabilitatea FRF din perioada ”Sandu – Lupescu – Prunea”

* Finalul necunoscut al evadării celor opt fotbaliști din cantonamentul lui Dinamo, în sezonul 2009-2010: ”Borcea și-a înaintat demisia după ce și-a luat la greu înjurături și flegme la restaurantul lui Turcu”

* ”Săgeți” către Anamaria Prodan pe tema migrării lui Man și Ianis Stoica în portofoliul fraților Becali: ”Jucătorii au ales impresarul care se ocupă de ei”

* Dezvăluiri despre tentativele eșuate ale FRF de a numi noul selecționer după despărțirea de Rădoi

– Domnule Prunea, pentru că suntem în perioada Sărbătorilor, ce-ar fi să începem cu câteva amintiri din copilărie despre zilele de Crăciun, de An Nou?

– Ce perioadă! Zăpada era de un metru prin București, puneam bananele și portocalele să se coacă pe șifonier, că reușeam să facem rost din alea încă verzi. Mergeam cu colindul prin zonele cu oameni înstăriți, pe la Kogălniceanu, prin Rosetti, dar ne prindeau ăștia mai mari și ne puneau să sărim, să audă dacă avem ceva bani prin buzunare. Eu băgam mâinile în buzunar, dar tot zornăiau crăițarii! Îmi luam și câte două după ceafă, rămâneam și fără lovele. Sărbători foarte frumoase! Acum parcă nu mai au aceeași savoare.

”Băi, tu te-ai dus la fotbal de foame!”

– Ați crescut cu bunicii, nu? Știu că părinții erau plecați, tatăl fiind diplomat de carieră.

– Cu bunica și cu mătușa. De prin ‘78-’79, tata a tot plecat în misiune pe afară. Avea mandate de câte trei ani și mergea pe unde era trimis de la Externe, până în urmă cu zece ani, când a ieșit la pensie. Am rămas cu bunica în Vatra Luminoasă, mai făceam și tâmpenii, mă trezeam cu ea pe la Dinamo, la profesorul Timar: ”Nu mă ascultă deloc! Nu s-a dus la școală!”. Ieșeam din casă la 7 dimineața, mă întorceam seara, după 9:00. Antrenament la 8:30, o masă pe cinste după-amiază la club: ciorbică, un șnițel, o amandină sau o savarină.

– Aur curat pe vremea aia!

– Da, și prăjiturile, și șnițelul. Un unchi chiar îmi spunea: ”Băi, tu te-ai dus la fotbal de foame, pentru masa aia de prânz!”. Și ăsta e adevărul! Fotbalul era înainte pentru copiii mai nevoiași. Acum nu mai e așa și se vede asta. Trebuie să plătești 300 de lei la o școală de fotbal, alți 300 de lei pe ghete și alte obligații. Nu mulți își mai permit să facă sport, din păcate.

”Dacă nu stai în poartă, să nu mai vii la antrenamente”

– Cum ați ajuns portar?

– Am început pe la 9 ani, am jucat mai întâi atacant, îmi plăcea să alerg, să marchez. Eram golgeter. Asta însă până într-o zi când profesorul Timar ne-a aliniat pe toți și, când a ajuns la mine, mi-a zis: ”Tu treci în poartă!”. ”Nu stau în poartă”. ”Atunci nu mai vii la antrenamente”. Și vreo trei-patru zile nu m-am mai dus. S-a sesizat însă tata, care m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am explicat și a zis că vorbește el cu antrenorul.

– L-a luat la întrebări pe Timar?

– A purtat o discuție cu el, dar răspunsul a fost clar: ”Aici, la fotbal, eu decid. Dumnevoastră sunteți șeful acasă. Dacă vrea să stea, bine. Dacă nu, la revedere!”. Nu știu cum m-a convins până la urmă să rămân portar și uite că a avut mână bună.

– Ați fost coleg cu Stelea de la bun început, nu?

– Da. Eu la echipa de elită, el la formația secundă, pentru că, la aceeași categorie de vârstă, existau câte două grupe. Dar ne pregăteam împreună. Numai la meciuri eram despărțiți, fiindcă jucam în campionate diferite. Stelică a fost mai muncitor, eu mai talentat.

”S-au speriat că fug și eu în Italia, după unchiul meu”

– Cine v-a promovat la prima echipă a lui Dinamo?

– Nea Nae Nicușor și Dinu. Am profitat de o conjunctură favorabilă, pentru că, după un meci Dinamo – FC Argeș, chiar înainte de partidele cu Aston Villa din Cupa Campionilor Europeni, s-a lăsat cu o bătaie groaznică pe culoar, iar Țețe Moraru s-a ales cu o suspendare de vreo șapte etape. Eftimescu era accidentat. Și așa am fost adus în lot de la juniori, la un meci la Baia Mare, iar din acel moment am rămas în circuitul echipei mari.

– A venit însă un moment în care Mircea Lucescu v-a direcționat spre Cluj. Parcă a fost în tranzacția pentru transferul lui Sabău.

– Deloc! Fix cu o zi înaintea celebrei finale de Cupa României din 1988, când Steaua s-a retras de pe teren fiindcă nu li s-a validat un gol din ofsaid, fratele mamei a fugit în Italia. S-a suit într-un mărfar în gara Obor și dus a fost. M-am trezit la Săftica cu președintele Clujului, Liviu Maior, tatăl lui George Maior, fostul șef al SRI, și cu vicepreședintele Ioan Rus, viitorul ministru de Interne. Plus antrenorul Remus Vlad. Mircea Lucescu mi-a explicat că eu urma să devin înlocuitorul lui Moraru, dar, în condițiile date, nu mai am voie să ies din țară și ar fi mai bine pentru mine să plec undeva să joc. Bine, ajunsesem și pe la Securitate, fiindcă m-au luat la întrebări ce știu despre evadarea unchiului. Atunci am auzit pentru prima dată o convorbire înregistrată pe un telefon fix.

– Așa erau vremurile: dacă îți fugea o rudă în străinătate, cei rămași acasă trăgeau ponoasele!

– Da. S-au alarmat și din alt motiv. Când a ajuns în Italia, unchiul m-a sunat pe mine acasă: ”Am ajuns bine, sunt OK. Să-mi spui când sosești, la ce hotel stai, să vin să te văd”. Urma să plec într-un turneu cu Dinamo chiar în Italia, iar băieții au interpretat că-mi pregăteam fuga din țară, la rândul meu. Nu înțelegeam însă eu mare lucru, la 18-19 ani.

”M-am trezit pe umăr cu palma grea a lui nea Petre Deselnicu”

– Ați fost cumva strâns cu ușa să acceptați varianta cu Clujul, nu?

– Am cerut timp de gândire până după finală, la care am fost rezervă. Și acolo știți că a ieșit un halimai imens. După ce s-a retras Steaua, nimeni nu voia să ne dea Cupa. A luat-o Moraru, am plecat la banchet, dar pe la două și jumătate noaptea ne-am trezit cu Miliția pe cap la petrecere. Au luat trofeul și au plecat cu el. În fine, am discutat cu tata despre situația mea, mi-a zis că sunt major și pot decide singur, așa că am dat curs propunerii de la Universitatea. M-a convins și faptul că Iașko se accidentase, Cavai avea 39 de ani și nu mai putea duce, iar Remus Vlad mi-a garantat că voi fi titular. A fost o alegere fericită, pentru că acolo mi-am cunoscut și soția, ne-am căsătorit la Craiova, după ce am cucerit eventul în Bănie, în 1991.

– Un an foarte intens în Oltenia!

– N-a fost deloc ușor. E o poveste interesantă și în jurul transferului meu în Bănie. Făcusem un meci extraordinar la U Cluj – U Craiova, am zburat din bară în bară, am impresionat. Cu două etape înainte de finalul sezonului, la Moreni, m-am trezit cu o mână zdravănă pe umăr. ”Copile, hai să bem o cafea!”. Era nea Petre Deselnicu, Dumnezeu să-l ierte!, venise după mine împreună cu antrenorul secund, Fane Cioacă. ”Vorbim după meci”. ”Nu, acum!”. Mi-au transmis că vor să mă aducă la Craiova, Cârțu ținea mult la transfer, aveau bani după cedarea lui Gică Popescu la Eindhoven. Problema era că aparțineam în continuare de Dinamo și mă îndoiam că Ianul îmi va da voie să plec la o rivală la titlu.

– Dar a cedat, nu?

– Nu știu cum au făcut, probabil au plătit și ceva bani și s-a rezolvat. A contat probabil și că Stelea devenise om de bază, fusese și la Mondialul din ‘90, pe care am fost la un pas să-l prind și eu. Eram al patrulea portar, am făcut și vizita medicală cu lotul, dar nea Imi Jenei l-a preferat cumva logic pe Liliac, cu care lucrase și la Steaua. Una peste alta, mi-a prins bine și sezonul de la Craiova, unde am fost unul dintre puținii jucători acceptați din afara Olteniei, împreună cu Silviu Lung sau Mănăilă. Am avut șansa că, de fapt, părinții mei provin din zonă, tata de lângă Tg. Jiu, mama de pe la Severin, așa că am sânge oltenesc. Vacanțele pe acolo mi le făceam.

”Război” cu Inter Sibiu pentru titlul din 1991: ”Ce salut, mă! Bam! I-am dat una”

– Eventul Craiovei a fost însă unul controversat, fiind pus pe seama multor jocuri de culise, alimentate prin banii proveniți din transferul lui Popescu la PSV.

– Vă spun eu cum am luat titlul! Cu câteva etape înainte de final, a fost o victorie cu cântec a Stelei la Sibiu, pentru că singura șansă ca Inter să ajungă în Cupa UEFA era ca Steaua să ia titlul. Habar n-aveau însă ce-i aștepta imediat la schimb în deplasarea de la Craiova, unde Hizo, antrenorul lui Inter, nici n-a venit. S-a internat. Era o echipă redutabilă acolo, cu Dorinel, Laurențiu, Mihali, Bănuță, dar în Bănie i-am așteptat cu 40.000 de oameni în tribune și un ”tratament” special la vestiare și pe teren.

– În ce sens?

– Când au ajuns la stadion, Blid a venit în spatele autocarului și mă salută. ”Ce salut, mă!”. Bam! Când i-am dat una pe neașteptate s-a blocat! Șerban Necșulescu era arbitru. Pe culoar, atât ne-a zis: ”Verde!”. Transmisia TV a fost rezolvată, scurt-circuit, cabluri tăiate, Ionel Stoica a primit legătura pe un câmp, în afara arenei. Prin minutul 15 era deja 3-0 pentru noi. I-am urcat pe garduri. Necșulescu nu zicea nimic. Mi-aduc aminte că Pavel Badea a sărit direct cu picioarele pe Dorinel de i-a sfâșiat tricoul cu crampoanele. Și-au dat seama că e mai bine să stea în banca lor. I-am călcat în picioare: 5-1. Ne-am luptat și noi cu armele noastre, că Steaua știți ce forță avea în spatele cortinei, cu nea Ion Alecsandrescu și Dănilescu.

– Ce sentiment v-a lăsat această ciondăneală de azi din Craiova fotbalistică?

– Amărăciune! E o poveste care a scindat suporterii, iar cu asta n-o să fiu niciodată de acord. La Craiova nu exista galerie. Cânta tot stadionul. Din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Mititelu, care a investit foarte mulți bani și poți spune orice despre el, mai puțin faptul că nu a iubit clubul. Să nu uităm că a primit o ofertă de 6 milioane de dolari pentru Florin Costea și a refuzat-o, pentru că voia să se bată cu granzii Capitalei.

– Un orgoliu care l-a costat însă scump.

– Da. Dar a fost victima unui abuz incredibil prin dezafilierea decisă de FRF. O măsură fără nicio logică. E adevărat, statutul federației nu îi era favorabil, dar, înainte să se dea cu barda, omul trebuia chemat la discuții, să găsească un numitor comun. Comitetul Executiv a preferat însă să-și încordeze mușchii, Mititelu i-a încordat pe-ai lui, n-a avut nici susținere pe plan local și s-a ajuns în niște situații de neimaginat. Federația a creat și acel precedent periculos cu inițiativa de a acorda peste noapte un loc direct în liga secundă pentru noua echipă a Craiovei, ceea ce, ocolindu-se meritul sportiv, nu cred că s-a mai întâmplat undeva în lume.

”Eu personal mi-am dorit să încurcăm Spania la Euro ‘96”

– În circuitul naționalei mari ați intrat imediat după Revoluție, când a căzut interdicția de a mai pleca peste hotare.

– Am debutat la un 6-0 cu San Marino, antrenor Mircea Rădulescu. Tot el mă folosise și la reprezentativa de tineret. Am prins și la națională un context favorabil, pe fondul eventului câștigat cu Craiova, performanță care m-a recomandat o dată în plus la lot. Am ratat dramatic un loc la Euro ‘92 după acel 1-1 în deplasare cu Bulgaria, când Hagi a ratat și un penalty. A ieșit un scandal monstru la Sofia, cafteală la vestiare, ei au tras atunci pentru Scoția, dar, peste ani, ne-au acuzat că am dat noi meciul Spaniei la Euro ‘96, ca să-i blocăm în grupă.

– Un episod tulbure. Hagi și Popescu au fost acuzați repetat că au intermediat o înțelegere cu ibericii, amândoi jucau la Barcelona. Ați simțit ceva necurat?

– A fost unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am făcut la națională. Nu cred că a fost vreo neregulă la acel 1-2. Înainte am și primit un telefon de la un amic din Bulgaria, jucător, pe care l-am asigurat că, în ce mă privește, va fi totul corect. Aveau suspiciuni clare.

– Cum rămâne însă cu declarația lui Răducioiu că i s-a părut nefiresc faptul că, după ce a marcat, nu s-a bucurat nimeni?

– Radu e un tip mai boem. L-am întrebat: ”Băi, ce te-a apucat cu declarația aia?”. ”Spun numai tâmpenii când îmi pune cineva microfonul în față”. I-a părut rău, dar a lăsat loc de interpretări. Repet, eu personal mi-am dorit să încurcăm Spania.

Episod hazliu de la Cardiff: “Cioa-cioa-cioară, ai grijă de mașinile noastre!”

– Înainte să intrăm în Mondialul din 1994, sunt câteva episoade interesante din preliminarii. Bara lui Bodin de la Cardiff?

– Înainte de bara din penalty au fost vreo 20 de minute, la 1-1, când n-am ieșit din careu. Dacă marcau, poate că ne prăbușeam și altfel se scria istoria. Mihali se încălzea în spatele porții și mă ținea în priză. ”Cioa-cioa-cioară, ai grijă de mașinile noastre!”. El e un pic bâlbâit. Frații Păunescu ne promiseseră câte un Mercedes dacă ne calificăm, iar Gică al meu era cu mintea la premiu în timp ce galezii veneau în valuri peste noi. Cu Bodin m-am reîntâlnit în urmă cu vreo doi ani.

– Cu ce ocazie?

– Eram delegat UEFA la un meci U21 la Cardiff, iar fiul său chiar evolua pentru naționala galeză de tineret. Ne-am întâlnit în tribună, m-a recunoscut și, seara, am ieșit la un pub. ”Florin, e singurul penalty pe care l-am ratat în carieră”, mi-a spus, dar a recunoscut că și noi aveam atunci o echipă fantastică.

– E adevărat că ați trecut printr-o cumpănă mai puțin cunoscută și la meciul cu Belgia din aceeași campanie?

– Da, la 2-1 pe Ghencea. Am avut o leziune la piciorul drept, o semipareză, care mă împiedica și să degajez ca lumea. Prin minutul 20 am trimis o minge aiurea în tribună, iar unii au început să mă fluiere. Am vrut să cer schimbare, dar medicul Pompiliu Popescu mi-a zis să nu fac prostia asta, pentru că voi rezista până la final. A fost un meci fantastic. Sincer, după acel final extraordinar din preliminarii, am fost supărat că am început rezervă Mondialul din America.

“Speram că nea Puiu mă va schimba la penalty-urile cu Suedia. Eram dărâmat”

– Dar Stelea a făcut o partidă memorabilă cu Columbia, în debutul turneului!

– Ne-a fost frică de acea întâlnire. Săracul Didi Prodan se uita speriat pe fișele făcute de nea Puiu. ”Frate, ne mănâncă de vii ăștia!”. Stelică a prins însă un meci de excepție, a ținut tabela la 0-0 până a venit acel gol legendar al lui Hagi. De la vestiare i-a executat! Cu Elveția, la 1-4, nu i se poate reproșa niciun gol, dar Iordănescu a decis să mă titularizeze pe mine cu SUA și mai departe, cu Argentina și Suedia. Alegea cumva pe feeling în sensul că, la finalul antrenamentelor, obișnuiam să facem niște miuțe tinerii cu bătrânii și pariuri la serii de șuturi, iar nea Puiu ne urmărea foarte atent. Asta însemna fler și experiență.

– Ajungem la marele necaz al carierei, golul încasat de la Kennet Andersson cu Suedia, în sferturile de finală ale Mondialului din 1994.

– La câteva minute după acel gol am realizat și intervenția cea mai spectaculoasă a Mondialului, două mingi consecutive respinse în ambele părți ale porții, dar cine-și mai aduce aminte? Adevărul e că nu l-am observat pe Kennet Andersson. Deși una dintre calitățile mele era detenta, n-am sărit aproape deloc, am așteptat mingea, n-am folosit privirea periferică, iar suedezul m-a păcălit din lateral. Aproape că simțeam deja balonul în palme când mi l-a suflat. Dar la fel au pățit apoi în Italia și Pagliuca, și Peruzzi, după ce Andersson s-a transferat în Serie A, la Bologna. Eram dărâmat înainte de penalty-uri. Speram ca nea Puiu să mă schimbe. Îmi venea să sap o groapă acolo, pe teren, să intru înăuntru, să dispar. Să mă ascund de rușine.

”Mai bine că Lupescu n-a câștigat alegerile FRF”

– Vă leagă o prietenie veche de Lupescu, ajuns între timp director general al federației din Arabia Saudită. Credeți că are vreun regret pentru că, în loc să se ocupe la București de niște proiecte de dezvoltare, plan ratat după alegerile pierdute în 2018, le gestionează la Riad?

– Să vă spun că prințul saudit tocmai i-a pus la dispoziție o sumă mare de bani pentru reorganizarea tuturor academiilor din țară? Știți bine că are acolo în subordine toată piramida fotbalului saudit, implementează proiecte deosebite dinspre UEFA și FIFA, așa că, până la urmă, mai bine că a pierdut alegerile de la FRF! Să fi stat aici pe un salariu de 4.000 de euro și să-l înjure toată lumea? Cert e însă că naționala n-ar fi arătat niciodată ca acum. Am fi avut un selecționer adevărat și n-am fi cunoscut rușinea recentă ca, în interval de două luni, să primim 43 de goluri la toate naționalele, de la U17 și U19 până la prima reprezentativă masculină și cea feminină.

– Din câte îl cunoașteți, ar mai încerca să candideze încă o dată la FRF?

– Niciodată! A fost și este dezamăgit. Ionuț e un profesionist care n-a supărat pe nimeni, dar nici nu e bine să-l superi în sensul că a purtat discuții cu niște oameni pentru alegeri, iar aceia au trădat. Sunt aceiași care și azi ne perie în spațiul public, cu texte de genul ”Vai, voi cei din Generația de Aur!”. Dar când a fost vorba de voturi, au mințit. Au întors spatele.

– Nu a fost însă o greșeală de strategie să mizați pe factorul politic, în timp ce echipa lui Burleanu s-a focusat direct pe votanți?

– Să fim serioși! Astea sunt povești. Burleanu a ajuns la FRF ca beneficiar al condamnării nedrepte a lui Popescu, lucru confirmat de celebrele discuții dintr-o sufragerie, când au fost de față șeful SRI, senatori, șefa DNA. Și vorbeau de alegerile de la FRF cu o seară înaintea scrutinului, știind că Burleanu va ieși președinte. Dacă se întâlnesc cei mai puternici oameni din țară și se poartă dialoguri de tipul ”tăceți din gură, nu te băga, că n-are nicio șansă Chivorchian”, lucrurile sunt clare.

”Burleanu mi-a propus să devin secretar general în echipa lui”

– E suficient argumentul pentru a credita ideea că Burleanu a venit pe valul serviciilor secrete, altă teză vehiculată intens în public?

– Păi, nu e evidentă zona din care a venit? Ce să cauți la fotbal? Ai avut de-a face înainte doar cu minifotbalul, care nu e recunoscut de nimeni și câștigi dintr-odată alegerile la o asociație națională puternică. E ciudat. M-am întâlnit la un moment dat în aeroport cu principalul susținător al lui Burleanu, domnul profesor Dâncu. Și m-a întrebat: ”Florine, ce ți-am făcut eu de tot dai în mine?”.

– Ce i-ați răspuns?

– ”O să mai vorbesc, pentru că faceți rău fotbalului. Ați creat un monstru la FRF și e normal să arătăm cine l-a adus și cine îl protejează. Vă respect, sunteți un intelectual, un om de o probitate morală deosebită, dar la capitolul fotbal ați inventat un monstru”. În campanie, simțeam permanent în ceafă răsuflarea lui Dâncu. Nu mai vorbesc de vestitele stenograme din Comitetul Executiv anterior alegerilor, când vicepreședintele Octavian Goga ne umplea frigiderele și mie, și lui Lucescu, și lui Lupescu sau Chivu. Că-i spargem, îi facem, îi dregem. Iar Burleanu îi avertiza: ”Atenție! Vedeți că suntem la limita legalității! Să nu facem prostii!”. N-am avut nicio șansă. Cu toate acestea, dacă aș fi vrut, puteam deveni secretarul general al federației.

– Cum așa?

– Am avut două întâlniri în campanie cu Burleanu, care mi-a propus să vin secretar general în echipa lui. Evident, l-am refuzat. Lupescu nu intrase încă în cursă, lucra la UEFA și i-am zis: ”Ionuț, eu n-am cunoscut un om mai sigur pe el de succes”. Și dacă-l vedeai cum era îmbrăcat! Cu un palton simplu, niște ciubote. Mă uitam așa la băiatul ăsta: ”Băi, nu e sănătos la cap! O să ia și el vreo zece voturi de pe la prieteni”. Dar, pe măsura trecerii timpului, am remarcat cum e împins în față, ce bani învârte în campanie. Adică era clar că se bucură de o finanțare de undeva din spate. Și s-a văzut din ce zonă a venit!

Unde au ajuns ceasurile de lux FRF? ”Obligații de protocol între președinții de federații”

– Ați fost acuzat, împreună cu Lupescu, de faptul că ați cheltuit zeci de mii de euro din banii FRF pentru achiziționarea unor ceasuri de lux. Unde au ajuns acele obiecte?

– Sunt lucruri pe care nu le pot spune, dar ceasurile aveau rostul lor. În toată lumea asta, există anumite obligații de protocol între președinții de asociații, cadouri schimbate la masa oficială. Mai bine că Burleanu nu a aflat unde au ajuns acele ceasuri că, la câtă minte are, cine știe ce mai ieșea. Ne-am zbătut să aducem Euro la București, a existat în 2007 o reuniune cu peste 40 de asociații la hotelul ”Intercontinental” pentru a-l susține pe Michel Platini la conducerea UEFA. Dar sunt documente la vedere cu ceasurile. O problemă ar fi fost dacă se descoperea că au dispărut bani din FRF și nu se știa unde sunt.

– Înțeleg că ceasurile au ajuns la președinți de federații din Europa?

– Știți cum e când te duci la un protocol! Participă delegatul UEFA, președinții de federații sau cluburi, plus încă trei-patru invitați. Se face un schimb de cadouri. Și eu, în calitate de delegat UEFA, am primit astfel de cadouri în valori rezonabile.

– Dar nu există o limită de valore impusă de UEFA?

– La UEFA, da, dar nu la nivelul președinților de federații.

– Au ajuns și la arbitri astfel de daruri?

– În niciun caz! În niciun caz!

– Dacă am controla azi prin contabilitatea FRF, credeți că am descoperi achiziții similare în epoca lui Burleanu?

– Nu știu, dar sunt contracte cu firme care n-au nimic în comun cu fotbalul. De exemplu, e contractul cu IRES, institutul de sondare a opiniei publice deținut de domnul Dâncu. Sute de mii de euro, înțeleg că s-a triplat suma la un moment dat. Apoi, sunt firme care se ocupă de activitatea de zi cu zi a FRF, provenite tot din Cluj, zona aceluiași domn Dâncu. Ar fi interesant de văzut ce s-a întâmplat și cu milioanele de euro destinate Centrelor de Excelență, care au însemnat un eșec total.

”Nu te apropii de Hagi sau Petrescu cu un trening sau o sacoșă cu carne”

– Vă așteptați ca Răzvan Burleanu să aibă un contracandidat serios la alegerile FRF din 2022?

– Nu mai interesează pe nimeni, pentru că FRF a dus în derizoriu două funcții: președinte și selecționer. Ce se întâmplă în aceste zile ni-l arată pe Burleanu în toată splendoarea lui: niciun antrenor serios nu acceptă să lucreze cu el. Îi înțeleg disperarea, pentru că are nevoie de cineva care să facă o treabă serioasă, dar lumea îi întoarce spatele, pentru că federația e un organism falimentar. Nu mai reprezintă nimic. Păi, ce pretenții să ai când pui la națională un antrenor fără licență? Stoichiță e acum cel mai fericit.

– De ce?

– Dacă venea Hagi, Lucescu junior sau Petrescu, făcea curățenie de sus până jos. Nu se mai atingea nimeni de naționale. Ăștia sunt oameni realizați, nu te apropii de ei cu un trening și un kilogram de carne. Nu mai mergea să iei la lot pe fiul președintelui AJF cutare sau pe băiatul votantului X. Nu mai mergea cu 3.000 de dolari convocarea și 5.000 de dolari titularizarea. N-am spus eu asta, ci chiar un om din interior, Marcel Pușcaș, în cartea sa. După asemenea mărturii, procurorii ar fi descins a doua la zi la FRF într-o țară normală. Sigilau sediul federației și întrebau: ”Ce se întâmplă, domnilor? Avem declarațiile astea de la un director din instituție”. Dar nu s-a mișcat nimic. Asta înseamnă că băiatul ăsta are un spate puternic, care nu poate veni decât din zona celor care l-au plantat la FRF.

”Pe Platini l-am cunoscut când aveam 12 ani”

– Mă întorc la reuniunea organizată la București în 2007 pentru propulsarea lui Platini la UEFA. E momentul în care ați cimentat relația personală cu francezul, dar au circulat povești spectaculoase despre protocoale fastuoase cu acea ocazie. Vi le amintiți?

– O să vă spun o informație în premieră. Pe Platini l-am cunoscut de când aveam 12 ani, cu ocazia unei finale intercontinentale Franța – Uruguay, disputată la Paris. UEFA invita din fiecare țară europeană câte doi juniori, iar eu și Iulian Minea, fostul jucător al Stelei, am mers din partea României. Cu o zi înainea partidei, am fost în vizită la Clairefontaine, centrul de pregătire al francezilor, iar la poza de grup am stat chiar lângă Platini. M-a ținut de gât, a ieșit o fotografie foarte frumoasă.

– Să nu-mi spuneți că vă ținea minte de atunci!

– Stați un pic! Atunci când a venit prima dată la București, i-am arătat poza. Și și-a amintit din următorul motiv: schimbasem cu el câteva cuvinte în limba franceză, iar asta i-a rămas în memorie. M-a întrebat atunci de unde sunt, i-am răspuns că din România și o rupeam pe franțuzește pentru că tocmai fusesem vreo trei luni la tata, în Gabon, la Libreville.

– Lucra acolo la ambasadă?

– Da. Era în misiune. Apoi, de câte ori venea la București întreba: ”Ce face Florian? Ne putem întâlni?”. La început mă adresam cu ”domnule președinte”, dar mi-a spus: ”Te rog să-mi zici Michel! Ești un fost mare jucător, discutăm ca între prieteni”. Mă și bufnea râsul când îi auzeam pe unii că i-am băgat în buzunar lui Platini nu știu ce plic cu 1.000 de euro. Păi, eu aveam nevoie să-i pun 1.000 de euro lui Michel? Niște prostii!

Scandalul cu Florin Bratu de la Cluj: ”Bine că s-a interpus Nițu!”

– Sezonul 2009-2010, opt jucători de la Dinamo evadează din cantonamentul echipei după un meci cu CFR Cluj și înaintea altuia cu Bistrița. Erați director sportiv. S-au vehiculat atâtea versiuni despre acel episod! Ce a fost, de fapt, la mijloc?

– După partida cu Clujul am ieșit la masă și, pe la unu și jumătate noaptea, mă sună Eftimescu. ”Vino repede că e scandal mare. Sunt opt jucători care vor să discute cu tine”. Ndoye și Djakaridja Kone erau dați dispăruți. I-am rugat pe ceilalți să meargă la culcare, fiindcă mai departe e problema mea de conducător. N-au vrut. Am urcat în camere, Kone era în pat, Ndoye nu se întorsese. Plecase în oraș cu amicii lui de la CFR.

– Și a început revolta!

– I-am transmis lui Eftimescu să facă urgent rost de două bilete de avion, mort-copt, să-i trimitem pe cei doi acasă. Am revenit în recepție, ceilalți fotbaliști, între care Bratu, Boștină, Zicu și Mărgăritescu, apucau să urce și, dintr-odată, am simțit un scuipat pe spate, pe sub gulerul de la cămașă. Am văzut că autorul fusese Florin Bratu, am pornit spre el, dar bine că s-a interpus Gheorghe Nițu, antrenorul portarilor. M-a luat în brațe ca să mă potolească. A fost atunci mâna lui Giovanni. Mi-a povestit Boștină mai târziu: ”Florine, te rog să mă ierți! N-am avut nicio vină. Am primit un telefon de la Giovanni și ne-a spus să ne dăm la tine”. Voi nu știți însă continuarea!

Borcea umilit de frații Becali: ”Nu mi-am luat în viața mea atâtea înjurături”

– Ce s-a mai întâmplat?

– Acum pot să spun, că au trecut atâția ani. După ce ne-am întors în București, ne-am întâlnit să discutăm la Borcea în birou. Eram eu, Cristi și domnul Badea. La un moment dat, sună telefonul lui Borcea, care, după ce închide, ne zice că se duce la restaurantul lui Turcu. Pe lângă Vasile, mai erau acolo frații Becali și Nețoiu. Ne-a invitat și pe noi. Parcă-l aud pe domnul Badea: ”Te așteptăm aici, Cristi, dragă! Mergi tu!”. Nu cred că a trecut o oră și s-a întors Borcea cu cămașa pătată de sus până jos. ”Domnule președinte, aveți demisia mea pe masă!”.

– De ce?

– Era plin de flegme! ”Nu mi s-a întâmplat în viața mea să-mi iau atâtea înjurături”. Iar domnul Badea i-a spus din nou: ”Cristi, dragă, ce ți-am zis? Ce-ai căutat acolo? Mai voiai să merg și eu cu Florin!”. Vă dați seama ce-a fost acolo!

– Cum-necum, ”prietenul” Bratu a ajuns însă selecționer la U21!

– A început promițător la Dinamo, dar apoi a avut probleme de comportament la Aerostar, a stat doar o lună la Chiajna. Nu-l recomandă nimic pentru acest post. Eu văd selecționerul ca pe un exemplu de sus până jos.

”Mamă, ce le-au făcut la ăștia la Parma!”

– Apropo de Giovanni. Vă surprinde felul în care i-a recrutat pe Man și pe Ianis Stoica de la Anamaria Prodan?

– Nu. E un gest care sugerează că jucătorii au ales impresarul care se ocupă de ei. Incredibil ce-au reușit oamenii ăștia în ultimii doi-trei ani. Au avut problemele pe care le-au avut, să le dea Dumnezeu sănătate că au scăpat cu bine!, Dragoș Sârbu a ținut firma destul de sus cât Giovanni și Victor au fost închiși, dar când au ieșit s-au reactivat relațiile interumane. Pe astea nimeni nu le poate desființa. Mamă, ce le-au făcut la ăștia la Parma!

– Vi se pare că e o păcăleală cu Man și Mihăilă?

– Mare păcăleală! Ce bani au intrat la cluburi! Păcăleală e un cuvânt blând. La fel cu Galatasaray, la Moruțan și Cicâldău. Astea sunt făcute pe relațiile lui Giovanni și Victor. Și-atunci eu, ca jucător, mă duc la agentul care dovedește că se ocupă de mine. Așa o văd!

– Vi se pare că Ianis Stoica merită publicitatea din ultima vreme? E un jucător de rangul lui Arsenal?

– La penuria de azi în materie de jucători, ajungem să ne inflamăm imediat cum un puști scoate puțin capul. Uitați-vă că și Octavian Popescu are ușor-ușor probleme. La cei tineri nu știi niciodată la ce să te aștepți. Îmi plac cei care fac diferența, dar trebuie sprijiniți, să confirme. În niciun caz Ianis Stoica nu e fotbalist de Arsenal. Poate peste doi-trei ani, să mai acumuleze la partea fizică, are șansa de a lucra la FCSB cu Neubert.

„Patru criterii pentru selecționer: cuminte, comod, ascultător, ieftin”

– O surpriză cooptarea lui Cristi Balaj ca președinte la CFR Cluj?

– M-a mirat că s-a dus la CFR dintr-un singur motiv: nu-l vedeam să lucreze cu Dâncu. Sub acest aspect, da, a fost o mare surpriză. Altfel însă, Balaj e un om de o probitate profesională indubitabilă.

– E o trădare dat fiind faptul că a făcut parte din ”echipa Lupescu”, iar acum a migrat către CFR, un recunoscut fief federal?

– Nu e nicio trădare. Fiecare și-a asumat o postură înainte de alegerile din 2018, dar avem un drum în viață, până la urmă. El poate fi un bun conducător, dar n-o să-i fie ușor să înceapă direct la campioană. CFR e un club foarte greu.

– Cine va fi viitorul selecționer?

– E uimitor pentru mine cum, în urmă cu câteva luni, FRF a ratat un moment excepțional de a alege un selecționer, când opt antrenori de top erau liberi, în frunte cu Hagi, Olăroiu, Răzvan Lucescu, Petrescu sau Boloni.

– Dar Hagi era acționar la Farul, ca și acum! Adică postura care l-a împiedicat să preia naționala.

– Hagi e cel mai corect partener al federației din ultimii ani. A lucrat pentru FRF dacă te uiți la câți jucători a livrat echipelor naționale. Chiar credeți că povestea cu incompatibilitatea a fost problema lui? Eu nu cred! S-a întâmplat ceva, iar Gică va lămuri lucrurile, probabil, cândva. Din câte știu, urma să devină nu doar selecționer, ci manager general peste toate reprezentativele. Era sută la sută la un moment dat. Hagi e însă singurul care poate spune adevărul. Chestia asta cu incompatibilitatea e o tâmpenie. O prostie!

– Clauza lui Petrescu?

– Dacă FRF știa că nu plătește clauza, de ce te-ai mai dus să te întâlnești și cu Petrescu, și cu Răzvan? Un pește și niște fructe de mare puteai mânca și la București, nu trebuia să bați drumul până la Salonic. Astea au fost doar acțiuni de imagine. De ce nu-i dai o șansă lui Pițurcă? Doar pentru că a fost în barca lui Lupescu? Sau de ce nu-l întrebi pe Boloni? Dar oamenii ăștia sunt profesioniști. Nu te apropii de ei. Nu le convine celor din FRF. Vor unge selecționer pe cineva care să întrunească cele patru criterii pe placul lui Burleanu și Stoichiță: cuminte, comod, ascultător, ieftin.

”Ne scormoneam în cap cu Ciobi ca două maimuțe”

– Ce urmează pentru viitorul lui Florin Prunea?

– Am avut recent oferte din primele două ligi, dar nu mai fac greșeala să mă duc unde e focul mai mare. Aș vrea un club unde să am timp să muncesc, așa cum s-a întâmplat la Iași. Mai nou însă în România funcționează regula asta cu adusul banilor de acasă dinspre conducători, antrenori. L-am auzit pe Vali Iordănescu la Mediaș, Dani Coman îmi povestea în urmă cu vreo doi ani că a venit cu sute de mii de euro la Astra. Ce-i asta? Nu-i în regulă!

– Ați fost un jucător căruia i-au plăcut caterinca, farsele. Povestiți-ne un moment amuzant din perioada de fotbalist!

– Vă aduceți aminte episodul de la Mondialul din 1998, când ne-am vopsit toți blonzi înaintea partidei cu Tunisia, doar ca să-l vedem tuns la chelie pe ”General”! Că asta a fost miza. Dar în noaptea anterioară jocului n-am dormit aproape deloc. Stăteam în cameră cu Ciobotariu și ne verificam reciproc în cap, ca două maimuțe, pentru că la baza firelor de păr, arse de la oxigenare, aveam numai mici cheaguri de sânge. O chestie deranjantă. Am arătat ca niște pui de Crevedia.

– Hai să încheiem cu câteva amintiri de la ”Lido”, unde suntem pentru acest interviu!

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică

– Ce vremuri pe celebra terasă care avea și singura piscină cu valuri din București! După antrenamente, noi, cei tineri, veneam aici mai ales pentru celebrele Valdostana, șnițelele cu cașcaval și șuncă. Nu găseai o masă liberă nici să dai cu tunul, dar șef de sală era un mare dinamovist, nea George, care știa că venim și ne ținea locurile cele mai bune, lângă scenă. Cânta deseori o fată de prin Drumul Taberei, Luana, acompaniată la chitară de tatăl ei. Au fost niște ani tare frumoși.