Mircea Lucescu a fost pe lista Rapidului, când aceștia căutau un antrenor. Negocierile au picat însă, iar Dan Șucu s-a orientat spre un străin. Nord-Irlandezul Neil Lennon, de 52 de ani, liber de contract de aproape doi ani, este favorit să ajungă în Giulești.
Campion de cinci ori alături de Celtic, în Scoția, obiectivul lui Lennon este să aducă titlul și în Giulești.
Lucescu a refuzat să vină la Rapid, deși a avut mai multe discuții cu Dan Șucu și chiar cu George Copos. Spune că Lennon este cea mai bună variantă, în acest moment. În același timp, spune că nu l-a sfătuit pe Șucu, în ceea ce privește viitorul antrenor al Rapidului.
„Am citit și eu stirea despre o discuție pe care aș fi avut-o cu domnul Șucu despre antrenorul Rapidului. Eu cu domnia sa am discutat despre echipă. Poate în mod deosebit despre Pro Rapid, bază cu ajutorul căreia Rapidul a câștigat două titluri și două Cupe. Pentru un club care vrea performanță o astfel de bază de pregătire este absolut necesară!
Cum credeți că mi-aș permite eu să-i spun unui om de afaceri care investește atât de mult la o echipă, și financiar și emoțional și în toate felurile, să facă într-un fel sau în altul?!
Sunt sigur că domnul Șucu a ales, dacă într-adevăr a ales, soluția cea mai bună. Rapidul are un noroc enorm că un om cum e Dan Șucu este acolo și nu în altă parte”, a precizat Mircea Lucescu, pentru digisport.ro.
Neil Lennon, care este și pe lista lui Hibernian, a câștigat de cinci ori titlul cu Celtic, în Scoția. A fost, pentru prima oară, antrenorul lor între 2010 și 2014, revenind apoi între 2019 și 2021. Le-a mai pregătit pe Hibernian, tot din Scoția, cu care a promovat în prima divizie, pe Bolton, din Anglia, echipă ce era în Championship când era antrenată de el, dar și pe Omonia Nicosia.