A dat gol cu FCSB și visează la PSG: „Ar fi extraordinar să merg acolo!” Ce spune omul care a învățat de la Cavani cum să rupă plasele. EXCLUSIV

Dan Marinache 09.03.2023, 20:44
A dat gol cu FCSB și visează la PSG: „Ar fi extraordinar să merg acolo!” Ce spune omul care a învățat de la Cavani cum să rupă plasele. EXCLUSIV

Povestea lui e una cu totul specială!

Virgiliu Postolachi s-a născut în Moldova, dar a ajuns la Paris împreună cu familia când n-avea nici 2 ani. A început fotbalul la un club amator, iar golurile reușite în meciurile de copii l-au adus rapid în atenția marilor cluburi din Franța. Postolachi a optat pentru Academia PSG, vizând un progres cât mai rapid spre top. Cu PSG a câștigat două titluri de campion al Franței la juniori, în 2016 și 2017. Pentru ultimul trofeu, contribuția sa a fost majoră. Atacantul a marcat două dintre golurile finalei cu AS Monaco U17, câștigată de PSG cu 3-0.

În vara lui 2018, Postolachi a fost chemat să se pregătească alături de echipa mare a Parisului și a debutat în Youth League, Liga Campionilor la nivel U19. Aici, a marcat de două ori în 6 apariții. Evoluțiile sale l-au adus în atenția Federației din România, care a încercat fără succes să-i obțină cetățenia pentru a-l atrage în naționalele de juniori. În cele din urmă, Postolachi a devenit internațional moldovean.

Amintiri de 5 stele cu Mbappe, Neymar și Cavani

Din cantonamentul la care a participat în presezonul lui PSG din 2018 i-a rămas cea mai frumoasă amintire din carieră.

„Eram în Singapore, la International Champions Cup. În prelungirile partidei cu Atletico Madrid, când scorul era 2-2, am driblat un adversar și am prins plasa laterală cu un șut perfect. Am reușit golul victoriei și am primit trofeul pentru jucătorul meciului. Eram în al 9-lea cer, a fost momentul meu de glorie într-un vestiar cu multe celebrități”, a spus Postolachi pentru playsport.ro.

Deși s-a antrenat alături de staruri ca Mbappe, Neymar, Cavani, Marquinhos sau Verratti, Postolachi n-a avut șansa de a juca într-un meci oficial pentru echipa mare a lui PSG.

„Eram prieteni cu toții. Chiar dacă erau multe vedete, nimeni nu încerca să iasă în evidență. Neymar sau Dani Alves aveau un stil vestimentar mai exotic, poate unii aveau mașini foarte scumpe, dar între jucători erau legături cât se poate de normale. Am rămas prieten cu mulți dintre băieți. Cu Cavani, cu Rabiot, și cu alții apropiați de vârstă cu mine încă vorbesc pe Instagram”, a completat Postolachi.

Postolachi visează în continuare la PSG

Vârful a ajuns în lotul lui Lille în 2019, iar de aici a făcut pasul spre Mouscron, în Belgia, sub formă de împrumut. Anul 2021 l-a prins în Danemarca, la Vedsyssel, iar din vară joacă pentru UTA. A ales România la propunerea agentului Traian Gherghișan, atras de faptul că poate comunica ușor în limba română și că poate prinde minutele pe care și le dorește orice tânăr la nivel de primă ligă. Mutarea la UTA a fost câștigătoare. Postolachi e în cel mai bun moment al carierei. Are deja 7 goluri înscrise în peste 20 de jocuri de campionat și Cupă.

„Mă simt excelent la Arad, clubul m-a primit foarte bine, iar fanii îmi dau energie. Încerc să dau maximum pe teren, să îmi folosesc toate calitățile ca să marchez. Am învățat multe trucuri de atacant de la Cavani. M-a luat lângă el și mi-a spus căteva secrete. E un tip special în cariera mea, pot să spun că am fost ca un frate mai mic pentru el”, a dezvăluit Postolachi.

Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a părăsit-o pe PSG acum 3 ani, dar n-a renunțat la gândul de a juca pentru campioana de pe Parc des Princes.

„Toate golurile sunt importante pentru mine. Faptul că am marcat cu FCSB mai întâi în Cupă, apoi în campionat, mă poate ajuta ca notorietate. Dar eu sunt un om de echipă și îmi doresc un final bun de sezon pentru UTA. Nu-mi fac planuri până în vară. Ar fi extraordinar să ajung cândva înapoi la PSG”, a încheiat Postolachi.

Urmăriți Playsport.ro și pe