”A fost lebădă”. Giani Kiriță a dat de pământ cu dinamoviștii după umilința cu Rapid. Cine a fost ”clientul” favorit

Alex Matei 05.09.2023, 10:06
”A fost lebădă”. Giani Kiriță a dat de pământ cu dinamoviștii după umilința cu Rapid. Cine a fost ”clientul” favorit

Dinamo a pierdut, fără drept de apel, derbyul cu Rapid, scor 0-4, disputat vineri seară în Giulești, în etapa 8 din Superliga și echipa a ajuns pe locul 11, cu opt puncte, zece mai puține față de liderul FCSB.

”Câinii roșii” au pierdut pe teren, dar au câștigat luni seară la Tribunalul București. Instanța a acceptat planul de reorganizare al clubului, prin care s-a șters o datorie de cinci milioane de euro, iar Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului, a anunțat că peste un an Dinamo poate scăpa de insolvență.

Giani Kiriță, mesaj pentru jucătorii lui Dinamo. ”Se îmbată repede cu apă rece”

Până atunci, alb-roșii vor avea o misiune grea în acest sezon de Superliga. Giani Kiriță (46 de ani), unul dintre foștii căpitani ai echipei, nu s-a sfiit să dea de pământ cu jucătorii din actuala generație.

“Sunt foarte fair-play şi foarte corect. Nu prea este nimic de zis după 0-4 cu Rapid. Modestia jucătorilor nu o prea văd.

Se îmbată repede cu apă rece. Am făcut nuntă după două meciuri câştigate.

Asta e mentalitatea sănătoasă pe care trebuie să o aibă un club ca Dinamo: modestie şi muncă multă. Modestia trebuie educată. Ovidiu Burcă trebuie să facă zilnic asta.

Zi de zi trebuie să le vorbească despre modestie”, a spus fostul fundaș al celor de la Dinamo, într-o intervenție la Fanatik.

”Îl iau la mine, la campionatul de old-boys”

Kiriță a nominalizat și un fotbalist care în opinia sa nu mai face față presiunii din primul eșalon. Este vorba despre Răzvan Patriche (37 de ani), unul dintre căpitanii echipei, mai ales din sezonul trecut.

”Noi avem probleme în apărare. Fundașii centrali. Patriche a fost unul dintre oamenii de bază anul trecut, în Liga 2, dar acum este alt nivel.

A fost lebădă. Eu la 34 de ani m-am retras. De ce? Am zis că nu voiam să mă fac de râs, să nu ajungă să mă înjure lumeam, am zis că nu mai aveam motivație.

Decât să mă fac de râs, decât să fiu criticat, mai bine mă las. Așa ar trebui să facă și el”, a mai spus Kiriță.

Fostul fotbalist, cunoscut pentru carisma sa, nu l-a ”slăbit” deloc pe Patriche. ”În octombrie începe un campiont de old-boys. Îl iau pe Patriche la mine, la echipa mea, Turistul Lebăda”, a mai spus, râzând, Kiriță.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622